Jucător nou la Constanţa FC Farul şi-a aflat adversarele din seria întâi a Ligii a 2-a

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat componenţa celor două serii ale Ligii a 2-a. Cele 28 de echipe care s-au înscris în ediţia 2015/2016 a campionatului au fost împărţite în două serii de câte 14 formaţii. 

În seria întâi au fost incluse Rapid Bucureşti (retrogradată din Liga 1), Oţelul Galaţi (retrogradată din Liga 1), CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Clinceni, Dacia Unirea Brăila, Bucovina Pojorâta (promovată din Liga a 3-a) şi Dunărea Călăraşi (promovată din Liga a 3-a). Din seria a doua fac parte Gaz Metan Mediaş (retrogradată din LIga 1), FC Braşov (retrogradată din Liga 1), U Cluj (retrogradată din Liga 1), CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Rm. Vâlcea, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota, FC Bihor, UTA Bătrâna Doamnă (promovată din Liga a 3-a), FCM Baia Mare (promovată din Liga a 3-a) şi Chindia Târgovişte (promovată din Liga a 3-a). Campionatul începe la 29 august.

Sistemul s-ar putea schimba

FRF informează că, până pe 29 iulie inclusiv, echipele care constată că nu pot participa în Liga a 2-a au posibilitatea de a comunica acest lucru în scris către Departamentul de Competiţii al Federaţiei. Cluburile în cauză vor fi înscrise în Liga a 3-a, respectându-se criteriile geografice de repartizare. În sistemul de la eşalonul secund cu două serii de 14 echipe, formaţiile situate pe locurile 13 și 14 retrogradează direct, iar apoi se organizează play-off și play-out. Dacă, până pe 29 iulie, din cele 28 de formaţii înscrise acum se retrag cel puţin şase, campionatul va avea o singură serie de maximum 22 de echipe, în care nu se va mai juca play-off şi play-out. Din sezonul 2016/2017, Liga a 2-a va fi organizată într-o serie de 22 de echipe, iar din ediţia 2017/2018, campionatul va avea o serie de 20 de echipe.

O altă noutate în lot

Ieri, la FC Farul a ajuns un alt jucător, mijlocaşul central de 30 de ani Adrian Ionescu. Format la Şcoala de Fotbal Nicolae Dobrin, jucătorul a mai evoluat în cariera sa la FC Argeş, Oţelul Galaţi, U Cluj, Delta Tulcea, CSU Craiova şi Metalul Reşiţa. Astăzi, „marinarii“ susţin amicalul cu Delta Tulcea (Liga a III-a), partida jucându-se, de la ora 18.00, la Tulcea.    

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 851

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 777

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2662

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1026

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1056

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 988

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1225

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 881

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1025

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1012

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1887

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1167

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1404

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1623

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1493