„Marinarii“ intră în cantonament FC Farul şi Viitorul II s-ar putea întâlni în Cupa României

Faza a patra a Cupei României la fotbal, ediţia 2015/2016, le-ar putea aduce faţă în faţă pe FC Farul şi Viitorul II. În această rundă, care a fost programată miercuri, 26 august (cu trei zile înaintea debutului Ligii a II-a), de la ora 17.30, vor participa cele 26 de echipe calificate din faza a treia (între care se găseşte şi nou-promovata în Liga a III-a FC Viitorul II), plus zece echipe din Liga a 2-a (formaţii slab clasate în ediţia trecută, între care se află şi FC Farul). Astfel că cele două reprezentante ale judeţului Constanţa ar putea juca între ele, la Ovidiu, dacă împerecherea va respecta criteriul geografic. Viitorul II va câştiga la masa verde partida din etapa a treia, în care ar fi trebuit să întâlnească, pe 12 august, Săgeata Năvodari, echipă retrasă din competiţii.
 
Aflată în pregătire la Constanţa, FC Farul va demara joi, 6 august, stagiul de pregătire centralizată, însă nu va urca la munte, ci va rămâne în localitate, pentru un cantonament de zece zile, la mini-hotelul din baza sportivă proprie. „Marinarii“ vor disputa antrenamentele tot în propriul fief, iar sâmbătă, 8 august, discută pentru un meci de verificare cu o echipă de ligă inferioară. Veşti proaste însă în ce-l priveşte pe căpitanul Farului, Florin Pătraşcu, cel care, după cum informează pagina de Facebook „FC Farul Constanţa 1920“, ieri a suferit la antrenament o accidentare serioasă: fractură de platou tibial. Jucătorul are piciorul imobilizat în ghips, iar perioada preconizată de refacere e cuprinsă între 30 şi  45 de zile. 

Sursa foto 2: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 997

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 878

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2817

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1155

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1080

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 1014

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1252

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 909

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1066

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1051

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1947

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1211

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1437

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1700

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1561