FC Viitorul Constanța Trecerea unui teren din extravilan în intravilanul orașului Ovidiu. Deciziile Adunării Generale Extraordinare

  • Acționarii Fotbal Club Viitorul Constanța SA sunt Gheorghe Hagi și Zoltan Iașko.
  • Terenul la care se face referire în hotărârea AG este în suprafață de 100.000 de metri pătrați.
  • A fost contractat un credit având ca scop achitarea unei taxe în ce privește trecerea suprafaței în intravilan.
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 65 din 30 iulie 2020 a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor Fotbal Club Viitorul Constanța SA.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (denumită în continuare Adunarea) a Acționarilor Fotbal Club Viitorul Constanța SA (denumită în continuare Societatea), în mod legal și statutar convocată și întrunită la data de 30 iulie 2020, la Contanța, în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv și dispoziția Legii nr. 31/1990, având data de 30 iulie 2020 ca dată de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul Adunării, cu participarea acționarilor, reprezentând 100% capitalul social (Gheorghe Hagi - deținând 149.850 de acțiuni, 99,90% din capitalul social, și Zoltan Iașko - deținând 150 de acțiuni, 0,10% din capitalul social), în calitate de acționari și denumiți în continuare în mod colectiv Acționari, având în vedere negocierile purtate cu UniCredit Bank SA (Banca) pentru acordarea unui credit societății FC Viitorul Constanța SA, a aprobat în mod legal și statutar, în unanimitate, următoarele:
 
1. Prelungirea cu 12 luni a creditului în valoare de 2.500.000 de lei, în acest scop încheierea și executarea de către Societate, în calitate de împrumutat, a unui act adițional la contractul de credit cu Banca, în calitate de creditor.
2. Contractarea de la UniCredit Bank a unui credit nou, în valoare de 311.000 lei, având ca scop achitare taxă la Direcția pentru Agricultură Județeană Constanța, în vederea trecerii terenului identificat cu număr cadastral 204, intabulat în cartea funciară numărul 107890, din teren extravilan în intravilanul orașului Ovidiu, teren situat în localitatea Ovidiu, în suprafață totală de 100.000 de metri pătrați.
3. Garantarea creditelor contractate de la Bancă, plus dobânzi, comisioane, penalități, precum și orice alte sume datorate Băncii în baza contractului de credit, prin constituirea următoarelor garanții în favoarea Băncii asupra bunurilor proprietatea Societății, după cum urmează:
(i) Menținerea tuturor garanțiilor deja constituite pentru creditele în derulare:
A. Ipoteca mobiliară asupra:
a. Creanțelor bănești precum și a accesoriilor acestora ce provin din relația cu Liga Profesionistă de Fotbal;
b. Conturilor și subconturilor, deschise sau care vor fi deschise de către Societate în evidențele Băncii;
B. Bilet la ordin emis în „alb“ de FC Viitorul Constanța SA în favoarea Băncii, stipulat „fără protest“ și avalizat în nume personal de către Gheorghe Hagi;
C. Ipoteca imobiliară asupra terenului situat în localitatea Ovidiu, identificat cu număr cadastral 204, intabulat în cartea funciară nr. 107890 (pentru creditul de investiții în valoare de 510.000 euro).
(ii) Constituirea următoarelor garanții pentru creditul nou în valoare de 311.000 lei:
a. Ipotecă mobiliară asupra conturilor și subconturilor, deschise sau care vor fi deschise de către Societate în evidențele Băncii;

b.  Bilet la ordin emis în „alb“ de FC Viitorul Constanța SA în favoarea Băncii, stipulat „fără protest“ și avalizat în nume personal de către Gheorghe Hagi;
c. Ipoteca imobiliară (de rang subsecvent) asupra terenului situat în localitatea Ovidiu, identificat cu număr cadastral 204, intabulat în cartea funciară nr. 107890.
4. Împuternicirea lui Gheorghe Mega, având calitatea de director economic al Societății, pentru ca în numele și pentru Societate:  

a) Să o reprezinte cu depline puteri în fața Băncii, a notarului public, a autorităților publice, a oricăror terți;
b) Să negocieze și să accepte clauzele contractuale;
c) Să semneze contractele de credit și de garanții, orice alte acte adiționale la acestea, precum și alte documente necesare în legătură cu aceste contracte:
d) Să îndeplinească orice altă activitate legală pe care o va considera necesară scopului mai sus menționat.
Mandatul de mai sus este acordat inclusiv pentru orice modificări ulterioare ale contractelor bancare anterior menționate, incluzând și nelimitându-se la scopul, tipul, utilizarea, prelungirea creditului și obiectul garanțiilor.
5. În situația în care persoana împuternicită se va afla în imposibilitate de a duce la îndeplinire prezentul mandat, Adunarea îl împuternicește pe administratorul unic, Zoltan Iașko, să desemneze o altă persoană pentru ducerea la îndeplinire a acestui mandat.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Academia Hagi

Citește și:

Jucătorii Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, scutiți de taxe în sezonul 2020/2021

Modernizarea și extinderea Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“. Ce hotărâre au adoptat acționarii FC Viitorul Constanța SA

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, paşi spre dezvoltarea bazei sportive. Au fost depuse documentele pentru un teren de zece hectare (galerie foto + document)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 562

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 831

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1095

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1071

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1240

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1238

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1498

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1225

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6878

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4263

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1825

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2831

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2017

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2061

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3864