FC Viitorul, debut cu dreptul în preliminariile Europa League. A învins în deplasare Racing FC Union Luxemburg (galerie foto)

Fosta campioană a României, FC Viitorul, a debutat cu dreptul în sezonul 2018/2019 al cupelor europene.

În această seară, echipa lui Hagi a jucat în deplasare, în prima manșă a turului 1 preliminar al Europa League, cu Racing FC Union Luxemburg, de care a dispus cu 2-0.

Golurile au fost marcate de Drăguș (23) și Ianis Hagi (82, din penalty).

FC Viitorul (manager tehnic, Gică Hagi) a jucat cu: V. Cojocaru - Lima, Țîru, Mladen, De Nooijer (78 Boboc) - Achim, Băluță, Vînă - I. Hagi (cpt.) (86 A. Pitu), Drăguş, Mățan (57 Houri).

Meciul s-a jucat pe stadionul „Josy Barthel“, cel pe care își dispută partidele și selecționata Luxemburgului.

Deşi a avut patru jucători sub 20 de ani în formula de start, toți crescuți şi formați la Academia Gheorghe Hagi, FC Viitorul a fost cea care a trecut de la început la cârma jocului.

Denis Drăguş a deschis scorul cu o execuție rafinată de la 16 metri, lob peste portarul Ruffier.

Repriza secundă a fost dominată categoric de Viitorul, care a irosit multe situații de a se desprinde pe tabelă, prin Ianis Hagi, Houri sau Drăguş.

Ultimul a fost faultat în careu în minutul 80, iar Ianis a transformat cu siguranță lovitura de la 11 metri, stabilind scorul final.

Returul se va disputa la Ovidiu, joi, 19 iulie, însă, în urma acestei victorii, FC Viitorul e ca și calificată în turul doi preliminar al Europa League.


Dacă va elimina echipa luxemburgheză, FC Viitorul va întâlni apoi formația Vitesse (Olanda), primul meci al dublei manșe urmând să aibă loc la Ovidiu, la 26 iulie, iar returul în Olanda, la 2 august. 

Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 593

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 865

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1140

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1077

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1247

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1252

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1505

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1228

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6882

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4278

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1829

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2836

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2030

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2065

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3867