FC Viitorul, întrecută în clasament de Astra Giurgiu, cu care joacă vineri, la Ovidiu Alexandru Cicâldău - „Încă sperăm la locul trei“

Campioana României, FC Viitorul, a coborât un loc, de pe patru pe cinci, în clasamentul turneului play-off al Ligii 1, în urma victoriei Astrei Giurgiu de pe teren propriu cu Poli Iaşi, scor 3-0. Echipa giurgiuveană a urcat pe patru, între ea şi FC Viitorul fiind distanţă de un punct.
Cele două formaţii pot face însă din nou schimb de locuri la finele acestei săptămâni, întrucât se întâlnesc la Ovidiu în etapa a opta a turneului play-off. Partida începe la ora 20.45.
 
„Am mai învins Astra în ultimul timp, însă niciun meci nu seamănă cu altul, astfel că vom trata partida cu toată seriozitatea. O victorie ne-ar ajuta foarte mult şi aşteptăm fanii să ne susţină în număr mare. Altceva e când joci cu stadionul aproape plin. În cele trei meciuri de până la final, avem două acasă foarte importante, pe care trebuie să le câştigăm. Încă sperăm la locul trei, chiar dacă nu mai depindem numai de noi. Vom face tot ce putem şi vom încerca să obţinem punctaj maxim în cele trei partide rămase“, a declarat tânărul mijlocaş Alexandru Cicâldău, care, în etapa trecută, la acel 3-3 de pe terenul CSU Craiova, a înscris primul său gol în Liga 1.
 

O carte de vizită cu care se poate mândri

 
„La nici 21 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 iulie, Cicâldău are deja o carte de vizită cu care se poate mândri. După ce a devenit campion cu FC Viitorul în sezonul trecut, jucătorul născut la Medgidia traversează în acest campionat cea mai bună perioadă din carieră. A evoluat până în prezent în 31 dintre cele 33 de jocuri din Liga 1 din acest sezon, în care a fost mereu printre cei mai buni jucători ai Viitorului şi, în plus, a reuşit patru pase decisive şi un gol, acesta din urmă chiar în meciul de la Craiova, încheiat la egalitate, scor 3-3. Nu în ultimul rând, tânărul mijlocaş al Viitorului a fost convocat în acest an şi la prima reprezentativă a României, pentru care a şi debutat în succesul din deplasare cu Israel, scor 1-0“, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.
 

A prins încredere în el

 
„Meciul de la Craiova a fost foarte frumos, cu multe goluri. Mă bucur că am marcat, dar important e ca echipa să iasă bine la finalul partidei. Eu încerc să-mi fac datoria şi sunt sigur că voi mai înscrie. E cel mai bun an al meu de până acum. De la echipa a doua am venit la prima formaţie şi am jucat majoritatea meciurilor, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Am prins încredere în mine, iar apoi a venit şi convocarea la echipa naţională. Nu-mi rămâne decât să continui pe acelaşi drum şi cu siguranţă va fi bine“, a declarat Alexandru Cicâldău.
 
Celelalte două meciuri din etapa a opta sunt CFR Cluj - U Craiova (sâmbătă, 5 mai) şi Poli Iaşi - FCSB (luni, 7 mai), ambele începând la ora 20.45. Clasamentul arată astfel: 1. FCSB - 43p, 2. CFR Cluj - 41p, 3. CSU Craiova - 35p, 4. Astra Giurgiu - 32p, 5. FC Viitorul - 31p, 6. Poli Iaşi - 21p.
 
Sursa foto: FC Viitorul 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 359

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 990

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1051

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1210

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1208

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1467

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1212

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6863

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4232

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1802

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2822

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1998

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2049

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3850

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2473