FC Viitorul, pregătită de întâlnirea din deplasare cu FCSB. Ce a declarat înaintea meciului Gheorghe Hagi (video)

În etapa a 19-a a Ligii 1, FC Viitorul (locul trei, cu 33 de puncte) întâlneşte în deplasare FCSB (locul doi, cu 34 de puncte). 

Partida se dispută la Piteşti, duminică, 9 decembrie, de la ora 20.00, fiind transmisă în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV. 

Înainte cu o zi de partida de la Pitești, managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre meciul cu FCSB. 

”Va fi un meci frumos pentru că jucăm cu un club cu tradiție, cu jucători valoroși, un antrenor care, după părerea mea, a crescut. Meciul este unul provocator pentru noi, de a încerca să fim mai buni. Mergem să jucăm pentru a lua cele trei puncte. Sper să ne ridicăm la ritmul și intensitatea jocului” - a declarat Gheorghe Hagi. 


De asemenea, la conferință au participat și jucătorii Ianis Hagi și Ionuț Vînă, de la FC Viitorul. 

”Este un meci important din campionat, unde va fi foarte greu, întâlnim o echipă de tradiție, o echipă care este obișnuită să joace la cel mai înalt nivel. Noi am dovedit că avem o formă foarte bun, suntem o echipă bună, care joacă fotbal, fotbal deschis și ne gândim la victorie” - a declarat Ianis Hagi. 

Trebuie să respectăm ceea ce ne-a spus Mister, ceea ce am pregătit săptămâna aceasta, nu ne-au demonstrat că sunt un colectiv mai bun decât noi și eu cred că aceasta este forța noastră. Dacă spiritul nostru va fi mâine de un înalt nivel și presiunea noastră va fi foarte bună, eu cred că vom avea șanse de câștig - a precizat și Ionuț Vînă. 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 113

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 989

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1051

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1210

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1207

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1467

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1212

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6860

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4232

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1802

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2822

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1998

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2048

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3850

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2473