FC Voluntari - FC Viitorul, luni, în Liga 1 Sebastian Mladen - ”Meci greu, dar mergem cu gândul de a câștiga”

  • FC Viitorul se află pe locul 13 în clasament, cu șase puncte.

FC Viitorul susține luni, 19 octombrie, meciul din etapa a șaptea a Ligii 1, întâlnind în deplasare, de la ora 18.00, FC Voluntari.

În clasament, FC Viitorul ocupă locul 13, cu șase puncte, având o victorie, trei egaluri și două înfrângeri în șase partide, golaveraj 8-1.

De cealaltă parte, FC Voluntari este a șasea în ierarhie, cu zece puncte.

Va fi un meci greu, Voluntari joacă foarte bine în aceste prime etape. E o echipă în formă, dar mergem cu gândul de a câștiga. Am avut un început de campionat mai greu, cum era și normal, schimbându-se antrenorul, dar în ultimele meciuri am jucat din ce în ce mai bine și sper să continuăm acest joc pozitiv și luni, a declarat Sebastian Mladen, fundaș al FC Viitorul.

FC Voluntari are un antrenor bun, pe care îl cunosc. Trebuie să punem în practică ce am lucrat la antrenament în ultimele două săptămâni, astfel încât să ne impunem stilul de joc, a menționat și un alt apărător al echipei de pe litoral, Romario Benzar.  

Suntem OK, avem la dispoziție și jucătorii care s-au întors de la echipele naționale, în formă bună. Suntem încrezători și vrem să realizăm o nouă performanță, câștigând acest meci. Vrem să continuăm perioada bună. FC Voluntari e în formă, a realizat câteva victorii importante, dar suntem pregătiți să învingem, a spus și spaniolul Ruben de la Barrera, managerul FC Viitorul.    


Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Zahiu, mesaj emoționant - „Departe de casă, dar cu gândul tot la Farul! Forza Farul! Farul campioană!“ (GALERIE FOTO)

20 May 2023 5871

Fostul „marinar“ Sebastian Mladen a înfruntat Farul cu Panetolikos „Cu siguranță, se vor bate sus de tot până la finalul campionatului“

28 Nov 2022 1968

Farul Constanța a pierdut amicalul cu Panetolikos (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 2493

Intrarea este liberă Farul Constanța, meci amical, sâmbătă, la baza Academiei Hagi

26 Nov 2022 2484

Farul Constanța, meci amical cu o echipă din străinătate

11 Nov 2022 2278

Sebastian Mladen, transfer de la Farul Constanța la o formație din Grecia

10 Aug 2022 1713

Farul Constanța Romario Benzar - „Mă bucur că am revenit, este un proiect minunat“ (GALERIE FOTO)

03 Aug 2022 1880

Farul Constanța Sebastian Mladen a ajuns la meciul 200. Ionuț Larie a salvat „onoarea“ camerei fără goluri

19 May 2022 3018

Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular. „Marinarii“ atacă la Craiova locul trei. Victorie pentru podium!

07 Mar 2022 3044

Farul Constanța Noua achiziție, Michael Omoh, în acțiune. Joc-școală cu Farul II. Hagi, momente pe teren, alături de elevii săi (GALERIE FOTO)

11 Jan 2022 3718

FC Botoşani - Farul Constanţa Gică Hagi - „Sperăm să avem un rezultat foarte bun“ (galerie foto + video)

27 Oct 2021 3697

David și Matei Rădoi Singurii gemeni de la Academia Hagi au avut o frumoasă surpriză de ziua lor (galerie foto + video)

07 Oct 2021 3985

Farul Constanța, meci contra campioanei CFR Cluj. Ambele echipe sunt neînvinse până acum în campionat

13 Aug 2021 3123

Farul Constanța Bogdan Lazăr a devenit major. A fost sărbătorit în cantonamentul de la Poiana Brașov

29 Jun 2021 2579

Sepsi - FC Viitorul, finala pentru Conference League Sebastian Mladen - „Nu trebuie să ratăm această ocazie”

29 May 2021 3934