Gică Hagi - „Va fi un meci deschis“ FC Viitorul întâlneşte astăzi, la Ovidiu, CSMS Iaşi

FC Viitorul susţine astăzi primul meci oficial din 2016, confruntarea cu CSMS Iaşi, de la Ovidiu, din etapa a 24-a a Ligii 1. Meciul începe la ora 18.00. În clasament, FC Viitorul se află pe locul doi, cu 43 de puncte, iar oaspeţii ocupă poziţia a şaptea, cu 32 de puncte.

Partida este găzduită de terenul principal al Academiei Hagi, de la Ovidiu. Biletele de intrare se pot achiziţiona la preţurile de 20 de lei (la tribuna 0), 15 lei (la tribuna I), 10 lei (la tribuna a II-a) şi 5 lei (la peluza I), iar astăzi, între orele 10.00 şi 19.00, se găsesc la casa de bilete din incinta Academiei.

Vrem să ne menţinem sus în clasament, printr-o victorie. Punctele sunt importante. Vrem să luăm cât mai multe până începe play-off-ul. CSMS Iaşi e un adversar complicat, care stă bine în teren. E periculoasă pe contraatac (având un antrenor italian), dar ştie să şi joace fotbal, asta dacă o laşi. Va fi un meci deschis, anbele echipe dorind să câştige. Uşor-uşor, jucătorii pe care i-am transferat se integrează în lot. Nu sunt 100% în ce priveşte pregătirea, dar au experienţă şi sper să ne ajute“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. 

„De abia aştept să înceapă meciurile oficiale. Am trecut printr-o perioadă grea de pregătire. Meciul cu CSMS Iaşi va fi unul dificil, mai ales că e primul din 2016. Oaspeţii alcătuiesc o echipă bătăioasă, incomodă, dar, dacă vom merge pe principiile noastre şi pe jocul nostru, nu cred că vom avea mari probleme“, a spus şi căpitanul echipei constănţene, Florin Cernat.

Pentru această partidă, FC Viitorul le va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocare tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadion central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarele vor pleca sâmbătă, la orele 16.45 şi 17.15. Returul suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 576

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 832

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1101

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1074

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1240

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1242

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1498

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1227

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6879

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4266

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1825

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2832

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2020

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2062

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3865