Hagi - „Credem în şansa noastră” FC Viitorul susţine azi turul cu Gent din preliminariile Europa League



FC Viitorul susține astăzi, de la ora 21.30, în deplasare, prima manșă a turului al III-lea preliminar din Europa League, contra formației belgiene KAA Gent. Echipa constănţeană a plecat marți din Constanța, iar în cursul serii a efectuat un antrenament la Buftea.
 
FC Viitorul a plecat apoi spre Belgia, ieri dimineaţă. După un zbor de două ore și jumătate, constănțenii au aterizat cu bine la Bruxelles, pe aeroportul Zaventem. Drumul de la Bruxelles la Gent a fost parcurs apoi cu autocarul, constănțenii stabilindu-și cartierul general la NH Belfort Hotel din centrul orașului. Aseară, de la ora 21.30, FC Viitorul a susținut antrenamentul oficial, pe Ghelamco Arena, stadionul lui KAA Gent.
 
„E prima noastră participare europeană şi avem mult respect pentru adversar, care e foarte bun şi mult mai experimentat ca noi. Dar suntem încrezători şi vrem să facem un meci bun. Credem în şansa noastră“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 
Returul FC Viitorul - KAA Gent este programat pe 4 august, de la ora 21.15, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 465

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 807

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1062

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1067

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1233

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1228

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1488

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1221

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6870

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4249

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1819

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2828

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2011

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2059

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3860