Hagi, după Farul Constanța - FC Botoșani 1-1 „Am atacat din minutul 1 până când am marcat, iar apoi totul s-a stins“



Campioana României, Farul Constana, nu a reușit să învingă pe teren propriu nici ultima clasată, FC Botoșani, meciul din etapa a 15-a a Superligii, ultima din sezonul regular, încheindu-se la egalitate, 1-1.

„Marinarii“ au deschis scorul prin Artean, în minutul 61, iar „lantern roșie“, fără victorie până acum în actualul campionat, a marcat pentru remiză în minutul 89, grație lui Dican.

Acesta e fotbalul, mereu e ceva Imprevizibil. E o necunoscută. Cred că puteam face mai mult, puteam fi mai concreți, pentru că am dominat meciul. Dar am făcut iar două - trei greșeli defensive. Am atacat din minutul 1 până am marcat, iar apoi totul s-a stins. Cei care au intrat n u au adus nimic, iar cei care au rămas au refuzat pur și simplu să joace, să facă o construcție, să paseze. E greu să înțeleg. Le-am spus și lor. E inadmisibil acest lucru, cu atât mai mult cu cât jucam și acasă. De ce joci 75 de minute, iar apoi pur și simplu te retragi? Și, chiar și așa, măcar să te aperi și să pleci pe contraatac. În această situație, adversarul a venit ușor-ușor, ne-a împins. N-am fost concentrați, n-am avut responsabilitate. Să iei gol în ultimele minute… Dar așa e fotbalul, mergem înainte, nu avem ce face. Știm că ne așteaptă un an foarte dificil. Nu mai e ca sezonul anterior sau celălalt. Trebuie să reflectăm, să ne trezim, să ne unim și să fim noi. Nu știu ce s-a întâmplat din vară și până acum, dar de când sunt antrenor n-am avut atâtea accidentări. Atâția jucători, o săptămână da, două nu, șapte nu, ăla nu. Joacă un meci, șapte stă, o lună stă. Astăzi, opt jucători în afara terenului. Trebuie să mă adaptez, să găsesc soluții, dar parcă ceva nu merge, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.  


Echipa de pe litoral este la al treilea meci la rând jucat pe teren propriu în care nu câștigă, remizând de fiecare dată (cu U Cluj, UTA și FC Botoșani).

Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:


UPDATE. Superliga 2023/2024
Campioana Farul Constanța, doar egal pe teren propriu cu FC Botoșani, ultima clasată! (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 370

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 495

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1236

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 552

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1481

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1302

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 825

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 750

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 752

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1213

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 374

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1092

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 713

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 470

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3251