Handbal CSM Constanța, victorie de senzație în deplasare cu Tatabanya, la debutul în grupa din EHF European League (GALERIE FOTO + VIDEO)



După ce a detonat „bomba“ în preliminarii, eliminând finalista ediției trecute, Fraikin Granollers, și calificânu-se astfel în premieră în grupele EHF European League, echipa masculină de handbal CSM Constanța a avut o evoluție de top și la debutul în faza seriilor, care a dat naștere unei victorii în deplasare la cinci goluri!

Astăzi, 17 octombrie 2023, formația de pe litoral a jucat în fieful echipei maghaire Tatabanya și s-a impus cu 29-24, după ce și la pauză a condus, cu șapte goluri avans (16-9), după o repriză senzațională!  

Băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu au controlat jocul încă de la început și i-au ținut la respect pe adversari, majorându-și permanent avantajul: 6-3 (minutul 10), 12-6 (min.22), 16-9 (min.30)! Vasile a fost, încă o dată, “înger păzitor”, reușind 8 parade (procentaj 50%), iar Rusu a apărat două lovituri de la 7 metri. Am înscris din toate pozițiile, de la 9 metri, din extreme, cu pivotul, pe contraatac și din aeriană! Komogorov a fost ”on fire”, cu 4 goluri din 4 aruncări! Au mai înscris: Ravnic 4, Aliokhin 3, Nikolic 2, Stankovic 1, Drăgan 1, Mourino 1. Foarte bun jocul în apărare, cu Caba și Chikovani în prim-plan, a fost descrisă prima repriză pe pagina de Facebook a CSM Constanța.


Gazdele au început așadar partea secundă cu un deficit de șapte goluri, însă au reușit să egaleze pe parcurs, scor 20-20! CSM Constanța nu a cedat în acest moment și a trecut în avantaj, iar diferența a început să se mărească, cel mai mult având patru goluri în față (26-22, 28-24), pentru ca finalul să aducă chiar cinci goluri mai mult, pentru un succes de senzație.      

Pentru CSM Constanța au marcat Mikalai Aliokhin - 5 goluri, Vitaly Komogorov - 5, Valentino Ravnic - 4, Gaston Mourino - 3, Zoran Nikolic - 3, Strahinja Stankovic - 3, Ionuț Nistor - 2, Gabriel Ilie - 2 și Andrei Drăgan - 2. Portarul Dan Vasile a avut 14 mingi apărate din 33 de șuturi (42,42%), iar Dumitru Rusu – 2 din 6 (33,33%).

De cealaltă parte, cel mai bun marcator al echipei Tatabanya a fost Mateo Maras, cu șase goluri.

CSM Constanța debutează cu victorie în EHF Europan League, iar bucuria de vestiar a fost de neegelat. Pentru coach George Buricea și pentru Constanța a venit răsplată ultimelor încercări de a juca în grupele EHF European League, iar acum echipa noastră a obținut o victorie senzațională pe terenul celor de la MOL Tatabánya KC, cu o parte dintre suporterii Constanței alături!, este mesajul CSM Constanța.

 

Victorie CSM Constanța! Debut perfect în Grupa H din EHF European League pentru handbaliștii noștri, care câștigă pe terenul celor de la MOL Tatabanya KC, în fața unui grup entuziast de suporteri constănțeni, care au susținut admirabil echipa timp de 60 de minute! Băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu au făcut o primă repriză fabuloasă, apoi ritmul sufocant pe care l-au impus adversarilor a avut efect de bumerang pentru 7-8 minute, în care n-am mai înscris.

Bartucz a făcut minuni în poarta lor, dar Tatabanya a reușit doar să egaleze. A fost 20-20, în minutul 49, apoi Mourino, Nistor și Drăgan ne-au dus din nou la 3 goluri. Dani “Spiderman” Vasile și-a continuat paradele incredibile, Ilie a ieșit la rampă cu două reușite de la 9 metri, apărarea noastră nu s-a clătinat, iar Komogorov le-a “încurcat” picioarele adversarilor cu o acțiune care a încheiat practic conturile!

Toată ECHIPA a fost ALL IN pentru startul cu dreptul în competiție. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Au evoluat: Vasile 14 parade (42%), Rusu 2 (2x7m) – Aliokhin 5 goluri, Komogorov 5, Ravnic 4, Mourino 3, Nikolic 3, Stankovic 3 (2x7m), Drăgan 2, Nistor 2, Ilie 2, Chikovani, Caba, Andrei.

Mulțumim tuturor care au fost alături de noi la sală și de acasă! Hai, Constanța!, se mai arată pe pagina de Facebook a clubului constănțean.  

 

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)

Citește și:


Handbal
17 octombrie 2023, Tatabanya - CSM Constanța. „Delfinii“ încep aventura în grupele EHF European League (GALERIE FOTO)



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 605

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 437

Lupte Daniel Sandu, de la CSM Constanța, medaliat în Bulgaria, la turneul „Petko Sirakov & Ivan Iliev“

02 May 2024 572

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 735

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 451

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 373

Matei Paris și Brigitte Belu, cicliști la CSM Constanța, medaliați cu argint la ultimele întreceri interne (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 417

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 697

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 702

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 556

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 863

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 736

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 600

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 612

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 608