UPDATE. Imagini de la eveniment Rugbyştii de la Tomitanii, victorie la Constanţa cu Bucovina Suceava (galerie foto)

Echipa masculină de rugby Tomitanii Constanţa susţine astăzi primul meci din returul Diviziei Naţionale de seniori, contând pentru etapa a opta.
 
Lideri în clasament, jucătorii pregătiţi de Cristian Cojocaru întâlnesc la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca“, la această oră, Bucovina Suceava, formaţie aflată pe locul şapte (penultimul).

Tomitanii au început meciul în alcătuirea: Popa, Tutunea, Sasu, Macoveanu, Zaharia Picincu, Alexe, Drelciuc, Boboc, Afloare, Lolea, Coman, Sola, Cucoş, Stefăroi şi Pădureanu. Rezerve: Don, Zârnea, Părăleşte, Tăbuş, Homiuc, Cotiujanu şi Burlacu. 
 
Scorul la pauză a fost 17-3 pentru Tomitanii. În acest moment, se dispută repriza a doua, scorul urcând la 29-6 în favoarea Tomitanilor.

UPDATE:

Meciul s-a încheiat. Echipa gazdă s-a impus cu 36-9. Tomitanii au obţinut o victorie cu punct bonus, graţie a şase eseuri (câte trei în fiecare repriză), realizate de Boboc (2), Coman (2), Ştefăroi şi Alexe, şi a trei transformări (Lolea - 2 şi Homiuc). Punctele oaspeţilor au venit din cele trei lovituri de pedeapsă ale lui Creţu.  

Meciul Tomitanii - Bucovina Suceava s-a disputat în devans, gazdele răpunzând pozitiv cererii formaţiei sucevene.

Celelalte partide ale etapei se joacă pe 17 martie, după programul: CS U AV Arad - CS Năvodari (ora 10.00), RC Bârlad - Ştiinţa Petroşani (10.00) şi RCM Galaţi - Gloria Buzău (14.00).

Clasament: 1. Tomitanii - 35p, 2. Gloria Buzău - 25p, 3. CS Năvodari - 24p, 4. RC Bârlad - 20p, 5. Ştiinţa Petroşani - 15p, 6. RCM Galaţi - 11p, 7. Bucovina Suceava - 8p, 8. CS U AV Arad - 5p.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 513

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 998

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 937

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1352

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 897

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1241

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1832

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1346

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1358

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1696

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1821

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3464

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1785

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1355

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1696