În amicalul dintre Viitorul Fântânele şi Axiopolis Cernavodă s-au marcat patru goluri

Echipa de fotbal Axiopolis Cernavodă, ocupanta locului zece în seria secundă a Ligii a 3-a, a câştigat cu 3-1 partida amicală disputată în deplasare în compania formaţiei Viitorul Fântânele, aflată pe poziţia a treia în Liga a 4-a constănţeană. Pentru Axiopolis a fost ultima confruntare de verificare înaintea startului sezonului de primăvară, echipa din Cernavodă urmând a juca sâmbătă, 4 martie, de la ora 15.00, în fieful lui Dinamo II Bucureşti.
 
La Fântânele, Axiopolis a condus cu 3-0, graţie golurilor lui D. Zaharia, Moise şi Zugravu, gazdele reducând din diferenţă prin Dincă. Pregătită de Ionel Melenco, echipa din Liga a 3-a a jucat cu: Celnicu (60 Nanu) - G. Rusu (80 Dumitrescu), D. Zaharia, Andreescu, L. Gheorghe (60 V. Hristu) - I. Gheorghe (60 M. Hristu), Vieru - Ad. Cristea (55 C. Beşleagă), Zugravu, Dogaru (60 R. Moldoveanu) - Moise (60 Antip). Nu au putut evolua Husein şi Sasu (accidentaţi). „A fost o repetiţie reuşită înaintea reluării campionatului. Sperăm să avem un start bun contra lui Dinamo II, echipă cu care în tur am remizat, 0-0“, a declarat Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului Axiopolis.
 
Viitorul Fântânele (antrenor, Adrian Foamete) a avut următorul „11“ de start: Puia - Butcaru, Lupu, Rusu, V. Oancea - Soldat, Dincă, M. Oancea, Măciucă - T. Halep, Bârzan. Au mai evoluat D. Oancea, Guşă, Zuba şi Agrigoroaie. Meciul a fost arbitrat de Constantin Zelca, asistat de Sorin Furtună şi Valentin Crăciuneanu
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Amenajare teren minibaschet, parcare auto și refacere alei carosabile în incinta CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

15 May 2024 471

Axiopolis Cernavodă atletism Gemenii Alexandru și Bogdan Marica și antrenorul lor, Vicențiu Culea, pe podium la București

29 Apr 2024 662

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 741

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 455

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 790

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1670

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 657

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 564

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 885

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1302

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, pas cu dreptul în turneul play-out

31 Mar 2024 938

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 942

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1620

Cumpărări directe Constanța Green Prest Util SRL, servicii de tăiere și defrișare a vegetației la stadionul Trust Cernavodă (DOCUMENT)

21 Mar 2024 651

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 720