Liderii clasamentului Tomitanii Constanţa joacă duminică la Constanţa în DNS. Se anunţă spectacol!

Echipa masculină de rugby Tomitanii Constanţa susţine duminică, 11 martie, primul meci din returul Diviziei Naţionale de seniori, contând pentru etapa a opta. Lideri în clasament, cu 30 de puncte (cu cinci mai mult decât a doua clasată), jucătorii pregătiţi de Cristian Cojocaru întâlnesc la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca“, de la ora 11.00, Bucovina Suceava, formaţie aflată pe locul şapte (penultimul), cu opt puncte.
 
În tur, Tomitanii s-au impus cu 34-20. Ei sunt favoriţii cerţi ai meciului de duminică, cu atât mai mult cu cât, faţă de tur, au reuşit câteva achiziţii importante, cinci dintre rugbyşti provenind de la echipe din Superligă: Alberto Tutunea (linia I), Ionuţ Macoveanu (linia II) şi Codrin Bercu (centru), toţi de la CSM Bucureşti, Ionuţ Cătălin Zârnea (linia I), de la Timişoara Saracens şi Cristian Diniş Vârtic (fost la CSM Știinţa Baia Mare). Un alt transfer este cel al lui Mădălin MIhalache (mijlocaş la grămadă), revenit la echipă. În ultima parte a pregătirii, Tomitanii au efectuat un stagiu comun la Constanţa cu CSM Bucureşti, încheiat cu o partidă de verificare.
 
Nou promovată, formaţia de pe litoral, care are şase victorii şi o înfrângere în şapte partide jucate în DNS, este revelaţia competiţiei. La meciul cu Bucovina Suceava, intrarea spectatorilor este liberă. La pauză, se organizează un concurs cu premii, iar atmosfera va fi întreţinută de trupa de majorete. „Îi invităm în număr cât mai mare la stadion pe iubitorii rugby-ului. Va fi o partidă frumoasă, iar cei care vor veni nu vor regreta“, a declarat Cristian Cojocaru.
 
Celelalte partide ale etapei se dispute pe 17 martie, după programul: CS U AV Arad - CS Năvodari (ora 10.00), RC Bârlad - Ştiinţa Petroşani (10.00) şi RCM Galaţi - Gloria Buzău (14.00). Clasament: 1. Tomitanii - 30p, 2. Gloria Buzău - 25p, 3. CS Năvodari - 24p, 4. RC Bârlad - 20p, 5. Ştiinţa Petroşani - 15p, 6. RCM Galaţi - 11p, 7. Bucovina Suceava - 8p, 8. CS U AV Arad - 5p.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 508

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 993

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 937

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1347

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 897

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1241

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1832

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1346

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1358

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1696

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1821

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3464

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1785

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1355

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1696