Liderul Ligii a IV-a, în marş spre Liga a III-aUn fost fotbalist al FC Farul joacă în atacul lui Axiopolis Cernavodă (galerie foto)



Echipa Axiopolis Cernavodă domină cu autoritate în acest sezon Liga a IV-a, iar obiectivul, după câştigarea campionatului, e promovarea în Liga a III-a

După ce, în ediţia trecută, a stat în umbra FC Viitorul II, terminând campionatul pe locul doi, în această stagiune Axiopolis Cernavodă conduce la diferenţă de 13 puncte Liga a IV-a de seniori a judeţului Constanţa. Jucătorii, pregătiţi de Vasile Enache (antrenor principal), Vasile Gheorghe (antrenor secund) şi Dobrin Chirilă (antrenor cu portarii), au 19 victorii, trei egaluri şi o înfrângere în 23 de meciuri, iar atacul şi apărarea lor sunt cele mai bune din campionat, cu 81 de goluri marcate şi 24 primite.
 
Lider detaşat, Axiopolis Cernavodă a totalizat până acum 60 de puncte, în vreme ce echipa de pe poziţia secundă, CS Agigea, are 47. Cea mai categorică victorie a echipei din Cernavodă e un 7-0 în deplasare cu CFR Constanţa, în vreme ce singurul eşec a venit în disputa din propriul fief, din etapa a cincea, cu Victoria Mihai Viteazu, care s-a impus cu 2-0.
 

„Rezultatele obţinute până acum sunt foarte bune, ele fiind rezultatul unei evoluţii apreciate. Am început în forţă anul 2016, câştigând toate cele patru partide jucate. Sperăm să menţinem diferenţa şi în continuare, iar finalul campionatului să ne găsească tot pe locul întâi. În acelaşi timp, ne dorim să şi promovăm în Liga a III-a, la barajul în care se vor confrunta, tur - retur, campioana Ligii a IV-a constănţene şi echipa care va triumfa într-un alt judeţ“, a declarat Vasile Enache.


Fac trei antrenamente pe săptămână

În timpul săptămânii, până la meciul oficial din weekend, jucătorii de la Axiopolis fac trei antrenamente, iar în perioada de pregătire de iarnă, efectuată la Cernavodă, au avut în program şi câte patru - cinci şedinţe de pregătire pe săptămână. Echipa susţine meciurile de acasă pe stadionul din centrul oraşului, urmând a se muta însă pe „Trust“.
 

„Suprafaţa de joc e puţin mai uzată decât în toamnă, întrucât terenul găzduieşte şi antrenamentele noastre. Se preconizează însă ca, de luna aceasta sau de cea viitoare, arena să intre în reparaţii capitale, situaţie în care vom disputa ultimele partide din acest campionat pe terenul din Trust, care a fost regazonat anul trecut. În privinţa stadionului din centru, proiectul prevede o capacitate a tribunelor de 3.000 de locuri, cu toate cele necesare“, a spus Vasile Enache.


Iozlenean Memet e veteranul echipei

În lotul de jucători de află George Celnicu, Radu Mirică - portari; George Rusu, Daniel Zaharia, Cătălin Lefterică, George Andreescu, Memet Iozlenean, Cosmin Dumitrescu - fundaşi; Claudiu Enache, Gabriel Buhuş, Onur Regep, Marian Metcher, Alexandru Hristu, Andrei Celnicu (fratele lui George) - mijlocaşi; Andrei Stoian, Romică Ivan, Denis Husein (care a jucat şi la FC Farul, în Liga a 2-a), Nicolae Moise, Daniel Antip, Dan Dogaru şi Marius Fotescu - atacanţi. Banderola de căpitan de echipă o poartă în prezent George Andreescu, iar Iozlenean Memet, la cei 34 de ani ai săi, este veteranul echipei, Axiopolis având altfel o medie de vârstă destul de scăzută. Mezinul lotului este Alexandu Hristu, acesta urmând a împlini 18 ani pe 23 mai. Primii trei marcatori ai echipei sunt Nicolae Moise, Daniel Antip şi Dan Dogaru.   
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 334

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 697

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1578

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 584

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 503

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 810

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1171

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, pas cu dreptul în turneul play-out

31 Mar 2024 871

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 878

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1587

Cumpărări directe Constanța Green Prest Util SRL, servicii de tăiere și defrișare a vegetației la stadionul Trust Cernavodă (DOCUMENT)

21 Mar 2024 602

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 667

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 995

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1198

Cumpărări directe Constanța CS Axiopolis Cernavodă, achiziție de echipament sportiv în valoare de peste 125.000 lei (DOCUMENT)

09 Mar 2024 783