Matel, convocat la nationala de tineret

farul_jucator_matel_alexandru_01.jpgPentru partida oficială pe care echipa naţională de tineret a României o va disputa sâmbătă, 6 iunie, la Torshavn, în compania reprezentativei Insulelor Feroe, selecţionerul Emil Săndoi a convocat un lot de 18 jucători. Printre aceştia se află şi fundaşul dreapta al Farului, Alexandru Măţel, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren la victoria constănţenilor împotriva formaţiei Gaz Metan Mediaş. Lotul de tineret s-a reunit, luni, la Mogoşoaia, pentru a pregăti jocul cu Feroe, din preliminariile Campionatului European 2010. Tehnicianul Emil Săndoi s-a declarat nemulţumit de faptul că mulţi dintre jucătorii pe care i-a convocat nu au foarte multe meciuri în picioare şi este îngrijorat că acest aspect ar putea afecta prestaţia lor în partidele naţionalei.

„Sunt îngrijorat că, dintre cei pe care i-am convocat, doar trei au fost titulari în această etapă. Alţii au intrat pe final, iar unii deloc. Sper ca, o dată cu începerea noului sezon, jucătorii pe care îi monitorizăm să îşi câştige locul de titular. Exemplul cel mai bun este Universitatea Craiova, care a fost prima formaţie din România care a mizat pe tineri, iar acum are o generaţie extrem de talentată", a spus Săndoi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 316

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 542

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 696

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2334

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 373

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 581

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 618

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 920

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 916

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 721

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 814

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1065

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 550

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 946

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 505