Pregatiti pentru debut

academia.jpgEchipa Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, FC Viitorul, continuă, în aceste zile, pregătirea pentru prima participare în campionatul Ligii a III-a

Noua echipă rezultată din fuziunea cu CS Ovidiu va continua seria de partide amicale din cantonamentul pe care îl susţine la munte, aproape de Braşov.

Astfel, după ce s-a prezentat foarte bine în meciurile de pregătire disputate în această perioadă, gruparea patronată de Gheorghe Hagi continuă seria de rezultate bune şi în stagiul de pregătire pe care-l întreprinde la munte. Tinerii fotbalişti constănţeni au întâlnit, joi, formaţia Unirea Tărlungeni, clasată sezonul trecut pe locul 9 în seria a III-a, obţinând o victorie clară cu scorul de 3-0. Golurile au fost marcate de Stanciu (26), Guda (40) şi Rusu (55). Viitorul, pregătit de tehnicienii Iancu Guda şi Marius Codescu a început partida cu următorul unsprezece: Răduţă - Mihociu, Militaru, Halip (Posteucă), Şuta - Banoti, Olteanu, Florea (Lupu), Roşu (Guda), Stanciu, Nicolescu. În repriza a doua au evoluat: Popa - Boritz, Răvoiu, Posteucă, Rusu, Chirilă, Dimcea, Lupu, Grigoraş, Guda (Vlăduţ), Chiţu. Celelalte meciuri de verificare pe care Viitorul le va disputa în perioada următoare: astăzi - ora 11.00, Juventus Colentina (Liga a III-a) - FC Viitorul (se joacă la Braşov, teren Carpaţi); 27 iulie - ora 18.00, CS Otopeni (Liga a II-a) - FC Viitorul (se joacă la Braşov, teren Carpaţi); 1 august - ora 11.00, Tricolorul Breaza (Liga a II-a) - FC Viitorul (se joacă la Câmpina). Apoi, la începutul lui august, la Constanţa, se va desfăşura un turneu, însă echipele încă nu au fost stabilite. De asemenea, formaţia constănţeană va juca pe 29 iulie, în faza a doua a Cupei României, având ca adversar pe CS Eforie. În campionat, obiectivul echipei este promovarea în liga secundă. „Obiectivul va fi promovarea în Liga a II-a, dar nu ne grăbim, pentru că suntem conştienţi că avem mult de muncă. Graba poate dăuna planurilor noastre pe termen lung, avem multe probleme de rezolvat, aşa că preferăm politica paşilor mărunţi şi siguri, mai ales că structura noastră este abia înfiinţată", a declarat Paul Peniu, preşedintele Academiei. Meciurile din campionat disputate acasă de către Viitorul vor fi găzduite de stadionul din Ovidiu. În acest scop, baza sportivă va fi modernizată, printre altele urmând a se mări suprafaţa terenului (atât în lungime, cât şi pe lăţime), iar tribuna oficială şi vestiarele vor cunoaşte şi ele îmbunătăţiri.

Calendarul competiţional pentru ligile inferioare

Luni va avea loc, la sediul FRF, o Adunare Generală Extraordinară. În cadrul acestei întruniri vor fi aleşi reprezentanţii Ligii a II-a şi a III-a în Comitetul Executiv al FRF, fiind aşteptată prezenţa a câte unui reprezentant de la fiecare din cluburile înscrise în cele două ligi. Şedinţa de alegere a reprezentanţilor va fi urmată de tragerea la sorţi a calendarului competiţional pentru Liga a II-a şi a III-a. Tot luni vom afla şi ce echipă din Seria I va fi mutată în Seria a II-a, precum şi componenţa celor două serii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 323

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 360

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 620

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 489

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 736

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 420

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 466

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 452

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 754

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 700

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 850

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 749

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 962

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 704

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 656