Primăvara a scos la joacă balonul oval Pe stadionul de rugby din Complexul „Badea Cârţan” au răsărit ghiocei (galerie foto)

Tineri sportivi de la trei cluburi şi dintr-o localitate constănţeană s-au bucurat, sâmbătă, de sosirea primăverii, cu ocazia unei întreceri amicale de mini-rugby

În jur de 70 de rugbyşti cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani au ieşit pe teren sub soarele începutului de martie, pe arena din Complexul Sportiv „Badea Cârţan” din Constanţa. Puştii care au deprins deja ABC-ul artei cu balonul oval au avut alături o grupă de copii de la Topraisar, care au fost cu ochii cât cepele la un sport de care s-au îndrăgostit lulea.

Soarele de primăvară a mângâiat cu toată căldura sa, sâmbătă, joaca din „Badea Cârţan” a micilor rugbyşti şi strigătele lor cristaline de bucurie. Luna martie a adus pe teren „ghioceii” din rugby. „A fost o competiţie amicală prin care am sărbătorit începerea primăverii. O mişcare de week-end. Copiii au fost încântaţi. Ne-am bucurat că am avut parte şi de vreme frumoasă. Timpul a ţinut cu noi, începând să plouă abia la vreo oră şi jumătate după ce meciurile s-au terminat”, a declarat Florin Ţugurel, directorul Departamentului de Dezvoltare Dobrogea al Federaţiei Române de Rugby. Au participat sportivi de la Cleopatra Mamaia (antrenor, Dumitru Barbu), Tomitanii Constanţa (antrenor, Cristi Cojocaru) şi Muschetarii Mihail Kogălniceanu (antrenor, Cornel Vasile). Grupele de 10 ani au jucat opt la opt, cele de 12 ani 12 la 12, iar cele de 14 ani 13 la 13, sportivii de la ultima categorie de vârstă evoluând pe tot terenul, potrivit noului regulament. În „Badea Cârţan” au venit şi copii din Topraisar, de unde antrenorul de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa Adrian Pllotschi şi-a alcătuit o grupă. Copiii au făcut încălzire laolaltă cu ceilalţi, iar în timpul meciului au stat deoparte şi au privit cu ce se mănâncă acest sport. „Pe 31 martie, va fi prima etapă în competiţia Under-16. Până atunci, dacă vremea ne va permite, vrem să facem şi câteva amicale. Turneul de mini-rugby intenţionăm să-l organizăm în aprilie, pentru a putea participa 100 - 150 de copii”, a mai spus Florin Ţugurel.

Topraisar, comună de performeri

Adrian Pllotschi lucrează cu grupa de copii de la Topraisar de două - trei luni, fiind ajutat de profesoara de educaţie fizică din comună, Levantiţa Andronache (fostă handbalistă, campioană naţională de junioare cu CSS 1 Constanţa). Născuţi în anii 2000 şi 2001, copiii învaţă în clasa a cincea şi a şasea. „Eu fac mereu selecţii prin judeţ şi am ajuns din nou la Topraisar, de unde avem mulţi rugbyşti buni. Doi dintre ei sunt chiar la loturile naţionale de juniori. Sabin Strătilă e la Under-18, cu care va participa la Campionatul European de la Grenoble, iar fratele său joacă la reprezentativa Under-16 a României. Un al treilea frate al lor face parte din această ultimă grupă pe care am creat-o. Efectuăm antrenamente de două ori pe săptămână, mergând eu la ei, la Topraisar. Acum au fost la prima lor ieşire. Au rămas încântaţi. Vor placaje, vor meciuri, dar mai e până atunci. Am 12 copii care vin constant şi se ţin de treabă. Le-a plăcut mult şi au rămas. Deocamdată, rămân la Topraisar, iar pe viitor încercăm să-i aducem la LPS. Sper ca şi părinţii lor să fie de acord. E un prim pas, de acum încolo vor creşte şi vor învăţa. Vrem să-i vedem juniori la LPS, iar apoi seniori la Farul”, a declarat Adrian Pllotschi.

Un constănţean, component al CCA

Biroul Federal al Federaţiei Române de Rubgy a aprobat componenţa Comisiei Centrale a Arbitrilor, organism din care face parte şi un constănţean, Gheorghe Stoica. Secretar al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, Stoica va activa ca reprezentant regional CCA. Arbitrul Robert Andrei Diaconescu, fiind în activitate, nu are timpul necesar să se ocupe pe deplin de acest segment, pe când Stoica este implicat total, el lucrând şi cu o grupă de copii la Şcoala gimnazială nr. 8 din Constanţa. Oricum, Diaconescu, arbitru al Constanţei la Campionatul European Under-18, se va ocupa şi el în continuare de ramura arbitrajului local.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 437

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 513

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 666

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 534

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 998

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 864

CSM Constanța rugby Echipa Under-20 i-a administrat liderului prima înfrângere și va juca semifinala pe teren propriu (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 630

Rugby CSM Constanța, debut cu o victorie categorică în Divizia Națională de Seniori 2024 (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 847

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 937

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 653

Kaufland România aduce Caravana A.C.C.E.S. în Constanța

05 Apr 2024 538

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, victorie categorică la Iași

01 Apr 2024 527

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 629

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale

27 Mar 2024 583

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1352