Rugbystul Filip Lazăr „Mai avem mult de muncit şi de învăţat până să ne batem de la egal la egal cu marile puteri“

Înfiinţată ca „Șantierul Naval“ în anul 1955 şi preluată de CS Farul în 1959, echipa constănţeană de rugby a ocupat pentru prima dată locul I, devenind campioană naţională a României, în ediţia 1974-1975. În prezent, formaţia locală reprezintă o pepinieră de talente pentru echipa naţională, un exemplu în acest sens fiind tânărul Filip Lazăr, care a activat la Farul, dar și la RC Trignac. Actualmente, el joacă la Saint-Jean-d’Angély.

Când şi cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru „sportul cu balonul oval“?

Am descoperit acest sport în vara anului 2002, prin intermediul unor prieteni care practicau deja rugby şi am zis de ce nu? Tot timpul am fost pasionat de sporturile de contact (dure).

Care au fost dificultăţile pe care le-ai resimţit în tranziţia de la RC Farul la RC Trignac şi Saint- Jean-d’Angély?

Nu pot spune că au fost dificultăţi, dar bineînţeles că atunci când schimbi o echipă, o ţară şi oamenii care te înconjoară, vei fi nevoit să înveţi limba, obiceiurile şi stilul de joc care este diferit faţă de cel din România.

După participarea la Campionatele Europene din 2007 - Franţa şi 2008 - Italia, aţi reuşit, alături de colegii de la Naţionala României, clasarea pe primul loc la Under-19 în Polonia. Ce simte un tânăr sportiv în astfel de momente?

Este un sentiment pe care nu îl poţi descrie nici după ce acel moment trece, atât de intens este.  După doi ani de muncă, de munţi şi de văi străbătute prin platoul Bucegi, de înviorări pe fundalul cărora auzeam imnul României sau chiar al echipelor cu care urma să jucăm, locul 1 în Polonia a fost doar un pas înainte atât personal, cât şi pentru întreaga echipă cu care, un an mai târziu, am câştigat JWRT (Campionatul Mondial de Juniori Seria 2).

În 2009, la Campionatul Mondial JWRT IRB, aţi obţinut din nou locul 1. Crezi că actuala echipă a României va confirma şi la seniori în următorii ani?

Cu siguranţă mai avem mult de muncit şi de învăţat până să ne batem de la egal la egal cu marile puteri (Nouă Zeelandă, Franţa, Africa de Sud etc.), dar generaţiile actuale sunt în creştere. Am reuşit să batem Tonga (o echipă cunoscută pentru viteza şi îndemânarea jucătorilor), precum şi Canada etc.

Chiar şi cei care stau departe de sportul tău preferat au habar de ritualul Haka. Ai asistat vreodată pe teren la manifestarea de forţă a echipei All Blacks?

Am avut ocazia să fiu martor la desfăşurarea unei astfel de tradiţii în 2010, când, după câştigarea campionatului JWRT (n.r. Junior World Rugby Trophy), aveam ocazia să particip la un al doilea Campionat Mondial de Juniori în prima elită a lumii, cu generaţia '90&'91. Din cauza crizei economice mondiale, IRB (n.r. International Rugby Board) a fost obligat să reducă numărul echipelor din prima elită la 12, de la 16, deci, automat, România şi ultimele trei ţări (Japonia, Italia, Canada) au căzut în a doua elită şi am jucat în JWRT, unde am câştigat locul 4, fiind învinşi de Italia şi de Rusia.

Cum încurajezi copiii care vor să practice un sport să aleagă rugby-ul?

Este locul în care vor găsi o mulţime de prieteni, în care se vor distra şi vor cunoaşte sentimentul de împlinire pe care ţi-l oferă ducerea la bun sfârşit a unui obiectiv colectiv.