S-au scurs doi ani de la moartea fostului mare fotbalist Ilie Balaci

  • Pentru activitatea sa fotbalistică, Ilie Balaci a fost decorat, în 2008, cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.     

Astăzi se împlinesc doi ani de la trecerea în neființă a fostului mare jucător român de fotbal și antrenor Ilie Balaci.

Supranumit ”Minunea blondă”, Balaci s-a născut pe 13 septembrie 1956, la Bistreț (județul Dolj), și a decedat pe 21 octombrie 2018, la Craiova, la vârsta de 62 de ani.

Una dintre legendele Universității Craiova și ale fotbalului românesc, Ilie Balaci a pus punct prematur carierei de jucător, din pricina unei accidentări.

A activat apoi și ca antrenor, având performanțe în special cu echipe din Africa de Nord și din zona țărilor arabe.

Pentru activitatea sa fotbalistică, în 2008, Ilie Balaci a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a. 
    
De asemenea, i-a fost acordat, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Drobeta-Turnu Severin.


Astăzi este o zi tristă, 2 ani fără Minunea Blondă.

Ilie Balaci, marele fotbalist, ne-a părăsit prea devreme și a lăsat un gol imens în sufletele noastre. Nu îl vom uita niciodată, a scris istorie în echipamentul nostru, ne-a susținut și apărat, numele lui va răsuna mereu pe stadioane.


Te vom iubi mereu!, este mesajul de pe pagina de Facebook ”Fotbal Club Universitatea 1948”.  


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Luni se împlineşte un an de la moartea fostului mare fotbalist Ilie Balaci

21 Oct 2019 706

Mormântul marelui fotbalist Ilie Balaci, vandalizat

29 Dec 2018 1271

Marele fotbalist Ilie Balaci va fi înmormântat cu onoruri militare. Slujba va fi oficiată de mitropolitul Olteniei

23 Oct 2018 1649

Constanţa Fostul ginere al lui Ilie Balaci îşi dăduse acordul de principiu pentru a veni antrenor la FC Farul. Ce a stat în calea mutării

23 Oct 2018 5861

O stradă din Craiova va purta numele lui Ilie Balaci

22 Oct 2018 780

I s-a făcut rău la sicriul lui Ilie Balaci. Transportat în stare gravă la spital. Cine are nevoie de îngrijiri medicale

22 Oct 2018 1235

Ilie Balaci, decorat post-mortem de Klaus Iohannis

22 Oct 2018 912

După moartea lui Ilie Balaci, ministrul Sorina Pintea cere o anchetă la Serviciul de Ambulanță din Craiova

22 Oct 2018 777

Moartea care a şocat România Controverse la decesul marelui fotbalist Ilie Balaci. Se cere autopsia. Iată motivele

22 Oct 2018 4374

Moartea lui Ilie Balaci. Emil Săndoi, în lacrimi la meciul de la Constanța „M-au lăsat picioarele când am aflat. Nu mi-a venit să cred!“

22 Oct 2018 1098

Moment de reculegere la meciul SSC Farul - FC Argeș în memoria lui Ilie Balaci

21 Oct 2018 1037

Lacrimi în Bănie! Prinţul Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor!

21 Oct 2018 1351

Doliu în fotbalul românesc. A murit Ilie Balaci, supranumit şi "Minunea Blondă"

21 Oct 2018 10277

A fost votat un nou Consiliu de Administrație al SRR

16 Jun 2014 1675