Simona Halep este cap de serie numărul şase la Indian Wells

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, ocupantă, pentru a doua săptămână la rând, a locului şapte în clasamentul mondial, este cap de serie numărul şase la turneul de la Indian Wells (SUA), care a început ieri, cu faza calificărilor din secţiunea feminină. La competiţie nu participă liderul mondial, Serena Williams, dar restul jucătoarelor de top sunt prezente. În faţa Simonei, pe lista capilor de serie, se află Li Na (China) - nr. 1, Agnieszka Radwanska (Polonia) - nr. 2, Victoria Azarenka (Belarus) - nr. 3, Maria Sharapova (Rusia) - nr. 4 şi Angelique Kerber (Germania) - nr. 5. Locul şapte ocupat de jucătoarea constănţeană în ierarhia WTA este cel mai bun din cariera ei, însă, după turneul din California, Halep ar putea urca şi mai mult, în condiţiile în care la Indian Wells nu are de apărat decât 50 de puncte (anul trecut s-a oprit în turul doi), în vreme ce jucătoarele din faţa sa evoluează sub presiunea a 450 de puncte (Kerber) şi a 1.000 de puncte (Sharapova). „Nu am stat să mă gândesc dacă lipsa Serenei Williams e o veste bună sau nu pentru mine. Încerc să câştig cât mai multe meciuri şi să joc cât mai bine. Mă simt OK după accidentare. Sunt pregătită”, a declarat Simona, care a luat o pauză forţată de zece zile, în urma problemelor pe care le-a întâmpinat la tendonul lui Ahile în prima rundă a turneului de la Dubai, unde a şi abandonat din această cauză. Meciurile de pe tabloul principal feminin de simplu la Indian Wells încep mâine.
 
Sursa foto: Federaţia Română de Tenis

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

04 Mar, 2014 10:40

Multa bafta Simona,suntem alaturi de tine!

Articole asemanatoare

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

15 May 2024 564

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 546

Tribunalul Constanța, final de proces în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

13 May 2024 467

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

12 May 2024 585

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 873

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1966

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 948

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 645

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1286

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 990

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1334

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 933

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 815

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1710

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 964