SSC Farul Constanţa l-a legitimat pe atacantul Dorel Zaharia

Liderul seriei secunde a Ligii a 3-a de fotbal, SSC Farul Constanţa, l-a legitimat astăzi pe atacantul Dorel Zaharia.

În condiţiile în care Adrian Pătulea este accidentat şi nu va mai putea juca până la finele campionatului, era nevoie de întări în ofensivă şi astfel s-a apelat la soluţia Dorel Zaharia.

Este vorba de o revenire a lui Dorel la SSC Farul, echipă pentru care a jucat şi în Liga a 4-a, contribuind cu multe goluri la parcursul din sezonul trecut, încheiat cu promovarea în Liga a 3-a.

În vârstă de 40 de ani, Dorel Zaharia are drept de joc pentru meciul de sâmbătă, cu Progresul 1944 Spartac.    

Bine ai revenit la S.S.C. Farul, Dorel ZAHARIA!

Conducerea clubului nostru a parafat astăzi o înţelegere, valabilă până la sfârşitul sezonului, cu atacantul Dorel Zaharia. Acest transfer vine să suplinească golul lăsat în compartimentul ofensiv de accidentarea de lungă durată a lui Adrian Pătulea. Dorel Zaharia este unul dintre artizanii promovării în Liga a III-a, iar noi credem cu fermitate că încă mai are multe de arătat pe gazon, chiar dacă a împlinit de curând 40 de ani. Dorel este apt de joc şi ne vom putea baza pe serviciile sale încă de sâmbătă!

Împreună ducem mai departe spiritul farist!, este mesajul SSC Farul.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Seminar cu subiectul Academia Hagi pentru studenții Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius“ (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 908

Farul Constanța Buchet de flori în culorile drapelului României pentru atacantul Laura Rus (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Dec 2023 1166

Farul Constanța 2009, câștigătoare la Junior Summer Cup 2023, de la Cumpăna

23 Jun 2023 2063

AS FCS Old-Boys 2017 Năvodari are în echipă, în Liga veteranilor, și un marcator în Champions League. Formația, cu planuri mari (GALERIE FOTO)

05 May 2022 4946

Doi tineri fotbaliști ucraineni, verișori, refugiați în România, se pregătesc cu juniorii Farului Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2022 2999

Farul Constanța Fotbalistul Andrei Artean și-a scos la licitație tricoul de joc, în scop caritabil

22 Dec 2021 2658

Echipa Under-17 a FC Farul Constanța, campioană județeană. Nu a pierdut niciun meci

16 Jun 2021 5144

Centrul juvenil al FC Farul Constanța a urcat în clasamentul academiilor din România. Care e noul staff tehnic

29 Aug 2020 4226

Constanţa Trofeele Liga Old-Boys şi Liga Ultra Old-Boys. Rezultate şi marcatori. În weekend, e programată o nouă etapă (galerie foto)

18 Dec 2019 4186

Dorel Zaharia, şeful centrului de copii şi juniori de la Farul Constanţa

25 Jul 2019 4065

Două echipe ale micilor „marinari“, pe podium Farul Constanţa a învins Chelsea şi a luat bronzul la „Sparta Easter Cup“ (galerie foto)

26 Apr 2019 5174

Meci tensionat La seniori, FC Farul Constanța a pierdut restanța cu CS Năvodari din Liga a 4-a (galerie foto)

09 Oct 2018 3230

Fotbal FC Farul Constanţa, lider în Liga a 4-a

16 Sep 2018 3200

Vine şi un fost căpitan al FC Farul Cine sunt antrenorii care vor lucra la Centrul de Copii şi Juniori al SSC Farul Constanţa (galerie foto + video)

05 Jun 2018 8785

Imagini de la eveniment Centrul de Copii şi Juniori al SSC Farul Constanţa porneşte la drum (galerie foto+video)

04 Jun 2018 5266