SSC Farul - Progresul 1944 Spartac. Meciul meciurilor! Apelul lui Petre Grigoraş „Sunt convins că le e dor să vadă o partidă pe «Farul»“ (galerie foto)

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa aşteaptă cu nerăbdare meciul de sâmbătă, 14 aprilie, de pe stadionul „Farul“, cu Progresul 1944 Spartac, principala contracandidată la promovarea în Liga a 2-a. Partida începe la ora 17.00 şi contează pentru etapa a 20-a a seriei secunde a Ligii a 3-a.
 
Jucătorii formaţiei gazdă au făcut un apel către spectatori, pentru a veni în număr mare la stadion şi a purta echipa spre victorie. Cele două formaţii ocupă primele două locuri în clasament, cu acelaşi număr de puncte, 48, SSC Farul fiind lider graţie golaverajului superior.
 
„E cel mai important joc al campionatului pentru noi, după ce am trecut de nişte derby-uri, mai ales în acest retur, cu Slobozia şi Cernavodă, echipe foarte bune, pe care le-am apreciat şi la apreciem în continuare. Am şchiopătat puţin etapa trecută (n.r. la 2-2 în deplasare cu CSM Rm. Sărat), dar încrederea ne-a rămas intactă. Nu am câştigat la Rm. Sărat, obţinând un rezultat la care nu ne aşteptam. Aveam un avans de două puncte, pe care în mod normal ar fi trebuit să-l păstrăm, dar se întâmplă şi la case mai mari şi nu vreau să fac o tragedie din asta. Acum stăm la mâna noastră. Progresul 1944 Spartac este echipa care ne-a administrat singura înfrângere în serie, dar, sâmbătă, nu e vorba de revanşă, ci de clasament şi de puncte. Suntem la egalitate şi avem nevoie neapărat de victorie, pentru a lua o opţiune serioasă pentru următoarele şase etape“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.
 

Unitatea e foarte importantă

 
Tehnicianul constănţean apreciază că disputarea meciului pe stadionul „Farul“ e un atu pentru formaţia de pe litoral. „Ne-am dorit de la început să jucăm pe această arenă. Întotdeauna am fost convins că, dacă vom evolua aici, va veni multă lume la meciuri. S-au făcut eforturi mari ca suprafaţa de joc să se prezinte în condiţii optime. Nu putem spune că, acum, gazonul e senzaţional, dar, oricum, arată mult mai bine decât astă-vară sau mai târziu. Aşteptăm să vină spectatorii în număr mare sâmbătă. Sunt convins că le e dor să vadă un meci pe Farul. Dacă la partida de baraj din Liga a 4-a am înţeles că au fost vreo 4.000 de spectatori, acum cred că vor veni la fel de mulţi sau, de ce nu, şi mai mulţi. Avem nevoie de sprijinul lor. Primăria a promis ceva şi s-a ţinut de cuvânt. În privinţa banilor, am trecut peste probleme. Astăzi (n.r. ieri), mâine (n.r. azi), vor fi. Aşa că, dacă autorităţile şi-au făcut treaba, noi deocamdată cred că ne-am făcut treaba, dacă vor veni şi mulţi suporteri, ajutând echipa, atunci va exista o unitate în Constanţa, lucru foarte important. Aştept cu nerăbdare sâmbătă să văd că locurile din tribune care pot fi folosite se ocupă în totalitate. Sunt convins că şi noi ne vom ridica la nivelul aşteptărilor. Vom încerca să câştigăm această partidă extrem de importantă pentru viitorul SSC Farul. Sunt convins că, atunci când toţi trag la aceeaşi căruţă, lucrurile nu au cum să nu fie bune“, a punctat Grigoraş.
 

Revine Alex Grigoraş

 
Pentru meciul de sâmbătă, la formaţia de pe litoral sunt indisponibili din pricina accidentărilor Pătulea, Cocârlă şi Vântu, dar va reveni căpitanul Alex Grigoraş. „Vom găsi soluţii pentru meci. Sper să fiu inspirat în alcătuirea echipei. Nu cred că vor fi multe schimbări. Cu o atmosferă frumoasă, sperăm să facem şi noi un spectacol de aceeaşi factură, care să atragă lumea. Fotbalul şi sportul în general au nevoie de suporteri, care să vină şi să susţină, în orice condiţii. Presimt că sâmbătă vor fi foarte mulţi oameni în tribune. Jucătorii nu au nevoie de o motivaţie specială. Fiecare dintre noi e motivat, ţinând cont că ne-am propus un obiectiv. Sunt jucători care au jucat la un nivel mai înalt, iar oraşul îşi doreşte ca echipa să joace mai sus de Liga a 3-a. Asta e motivaţia. Nu mai e nevoie de alta, nici financiară, nici de alt fel. Trebuie să facem tot posibilul ca, în vară, echipa să fie în Liga a 2-a“, a mai spus Petre Grigoraş.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Ghid pentru suporteri Biletele de intrare la partida SSC Farul - Progresul 1944 Spartac se pun în vânzare joi

„Ne întoarcem acasă!“ Entuziasm fără precedent în jurul meciului. SSC Farul - Progresul 1944 Spartac. Derby-ul promovării!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 968

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1036

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 669

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 707

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 709

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1176

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 364

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1073

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 695

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 462

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3230

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1884

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 709

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1391

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 885