09 Oct, 2018 15:40
3663
Biletele de intrare la meci costă 10 lei şi se pot achiziționa de la partenerii Eventim (benzinăriile OMV, rețeaua Cărturești, librăriile Humanitas, rețeaua Vodafone), precum și, în ziua meciului, de la stadion.Reîntoarcerea acasă coincide cu un derby de tradiţie al fotbalului românesc. Mă bucur că evoluăm pe Farul, chiar dacă suprafaţa de joc nu e foarte bună, dar e important că vom avea suporterii alături în număr mult mai mare decât la Techirghiol. Vom avea un meci foarte greu, deşi oaspeţii nu au avut evoluţii extraordinare în deplasare. U Cluj are intenţii de promovare, lot de jucători şi condiţii foarte bune. La noi se ştie situaţia, echipa s-a scăldat în ape tulburi o perioadă, iar pregătirea şi efectivul de jucători au suferit. În plus, avem şi probleme de lot, la această partidă lipsindu-ne cinci jucători importanţi, Moise, Doumbia (suspendaţi), Lamine, Fotescu şi Iani (accidentaţi). Situaţia nu ne vonvine, dar vom face tot posibilul să câştigăm, bazându-ne şi pe sprijinul publicului. Aştreptăm cât mai mulţi spectatori la meci, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul SSC Farul.
Petre Grigoraş a salutat cooptarea în staff-ul clubului, ca manager sportiv, a lui Ionel Dănciulescu.Exceptând meciul de la Târgovişte, când venisem de două zile la echipă, în celelalte două meciuri s-a văzut o îmbunătăţire. Am avut o victorie fără gol primit (după ce, până atunci, SSC Farul primise multe goluri), iar la Timişoara ne-am prezentat bine ca atitudine, deşi am jucat în zece oameni din minutul 2. Sperăm să adunăm cât mai multe puncte până la finele turului, iar în retur echipa să arate mult schimbată în bine, a arătat Petre Grigoraş, care a remarcat debutul pozitiv al lui Mbaka (la Timişoara) şi evoluţiile apreciate ale tânărului portar Mihai Popa din cele două meciuri în care acesta a jucat.
UPDATE:Orice lucru care vine pentru a îmbunătăţi bunul mers al echipei este benefic. Ionel Dănciulescu este un nume extrem de cunoscut în fotbalul românesc, nu numai ca fost mare jucător, ci şi ca oficial de club. Un conducător care tot timpul a fost alături de antrenori şi de jucători. Vine cu o experienţă mare şi sunt convins că ne va ajuta, atât echipa, cât şi staff-ul trehnic. Îl aştept cu mare drag. Am avut şi o scurtă întâlnire, iar de acum încolo îl vom vedea alături de echipă. Îi spunem bun venit în familia Farului şi aşteptăm să formăm o echipă care să dea rezultate pe termen scurt.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: