„Steaua e campioana, dar are şi slăbiciuni” Săgeata nu merge în Ghencea cu mâinile ridicate

Nou-promovata Săgeata Năvodari susţine, sâmbătă, de la ora 21.30, în direct la Digi Sport 1, meciul de pe terenul Stelei, contând pentru etapa a şaptea a Ligii 1. „Vom avea un meci foarte greu, jucăm contra campioanei României, care e cea mai bună din ţară şi care are cel mai valoros lot şi cel mai bun antrenor. Dar asta nu înseamnă că vom merge cu mâinile ridicate, gata învinşi. Nu, vrem să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat favorabil, chiar şi victoria.

E foarte greu de jucat contra Stelei, o echipă compactă, care face presiune sus, dar ne pregătim să le dejucăm planurile. Fizic, suntem la un nivel ridicat, trebuie să avem şi curajul şi tupeul necesare să-i dăm o replică viguroasă Stelei, pe terenul ei. Are şi ea problemele ei, nu e perfectă. Poate fi un test pentru noi, să vedem unde ne aflăm, după trei-patru luni de lucru împreună. Eu zic că am reuşit să formăm o echipă bună. Toate formaţiile aşteaptă aceste meciuri, nici nu trebuie să-i motivez foarte mult pe jucători, se mobilizează ei singuri. Sunt foarte mulţumit de stagiul montan, chiar dacă am avut câţiva jucători accidentaţi, precum Ndoye, Chiţu sau Muzac”, a declarat antrenorul principal al Săgeţii, Tibor Selymeş.  

Elementul surpriză

„Trebuie să ne bucurăm de fotbal în meciul cu Steaua, aşa cum o facem în toate partidele. Îmi doresc să marchez. E un meci obişnuit, în care sperăm să avem o evoluţie bună. Cred că atuul Săgeţii în faţa Stelei poate fi elementul surpriză, iar noi avem cu ce să ne surprindem adversarii. Ar putea fi un avantaj pentru noi că Steaua nu s-a antrenat în formulă completă în ultimul timp, însă, pe de altă parte, steliştii joacă de mult timp împreună, alcătuind o formaţie omogenă”, a declarat şi atacantul Viorel Dinu.  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipele Armânamea și Săgeata Stejaru, amicale cu goluri multe în Republica Moldova (GALERIE FOTO)

23 Oct 2023 1992

Editorial Dacă dragoste (de sport) nu e, nimic nu e!

02 Aug 2023 1774

Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă s-a calificat în finala Regiunii a 7-a

16 Jul 2023 1328

Năvodari Selecționata din Republica Moldova, victorii în amicalele cu Săgeata Stejaru

14 May 2023 1290

În memoria lui Valeriu Rogozenco Dublă amicală în județul Constanța între Săgeata Stejaru și o selecționată din Republica Moldova (GALERIE FOTO)

12 May 2023 1430

Constanța S-a stins din viață Valeriu Rogozenco, fost ziarist și oficial în fotbal

07 Feb 2023 2208

Constanța „Trofeul Liga Old-Boys“ continuă. Ultimele rezultate (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 1774

Echipa de mini-fotbal a Ligii Militarilor Profesioniști țintește locul patru în Liga 1 - zona județului Constanța

02 Mar 2022 2547

Foștii mari fotbaliști Florin Prunea și Tibor Selymeș, meci demonstrativ de teqball la Mangalia (galerie foto)

19 Aug 2020 3141

Gabriel Iancu, gol de promovare, iar apoi de titlu! S-au împlinit opt ani de când FC Viitorul a acces în Liga 1 (video)

04 Jun 2020 4728

Ianis Hagi l-a învins pe Juan Angel Albin în sondajul Ligii Profesioniste de Fotbal

21 May 2020 3002

Constanţa Câştigătoarele Trofeelor Liga Old-Boys şi Liga Ultra Old Boys se vor stabili pe 1 martie (galerie foto)

25 Feb 2020 4185

La Trofeul Liga Old-Boys Constanţa încep optimile de finală (galerie foto)

05 Feb 2020 3375

Săgeata Stejaru, pe locul patru Iancu Papazicu, cel mai bun mijlocaş la Cupa FMF, din Republica Moldova. Dimciu Anagnoste, premiu special (galerie foto + video)

10 Dec 2019 6471

Ce echipe participă la ediția a treia a Trofeului Liga Old-Boys Constanța

15 Nov 2019 3710