Superliga 2023/2024 Etapa a 19-a, sub semnul derby-ului CFR Cluj - FCSB. Echipa din Gruia încearcă să se apropie de lider


 
  • CFR Cluj are în campionat o serie de patru meciuri la rând fără victorie, pe când, pentru FCSB, eșecul cu Oțelul Galați a venit după două victorii consecutive.
 
Etapa a 19-a a Superligii 2023/2024 se desfășoară sub semnul derby-ului CFR Cluj - FCSB. Cele două formații ocupă primele două poziții în clasament, fiind despărțite de cinci puncte.
 
Confruntarea a fost programată duminică, 10 decembrie 2023, de la ora 20.00. FCSB conduce ierarhia cu 37 de puncte, iar CFR Cluj o urmează, cu 32 de puncte. În etapa precedentă, ambele formații au pierdut, CFR Cluj în deplasare cu Universitatea Craiova (0-1), iar FCSB acasă cu Oțelul Galați (0-2). Derby-ul a fost inflamat și de declarațiile dintre Cluj-Napoca în cazul „Florinel Coman“, acuzat că, în disputa cu Oțelul, a forțat obținerea celui de-al doilea cartonaș galben, pentru a nu fi suspendat cu CFR. Echipa din Gruia are în campionat o serie de patru meciuri la rând fără victorie, pe când, pentru FCSB, eșecul cu Oțelul a venit după două victorii consecutive.
 
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Runda este deschisă, vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 19.00, de confruntarea Poli Iași - UTA, singura a zilei. Pe locul 13 în clasament, cu 19 puncte, formația ieșeană vine după o înfrângere acasă cu Farul (2-3), pe când UTA, cu 22 de puncte, ocupă poziția a 11-a, iar în etapa a 18-a a învins pe teren propriu FC Hermannstadt cu 2-0. Înainte să piardă cu Farul, Poli Iași avea cinci egaluri la rând în campionat. De cealaltă parte, în ultimele nouă partide, UTA a înregistrat trei victorii, cinci egaluri și numai o înfrângere.    
 
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
 
Campioana în exercițiu, Farul Constanța, joacă în această etapă acasă cu Petrolul Ploiești, duminică, 10 decembrie 2023, de la ora 17.00. „Marinarii“ se află pe locul opt, cu 25 de puncte, dar la numai un punct de play-off, iar victoria de la Iași a pus capăt unei perioade de șase etape fără victorie în Superligă, timp în care înregistrase patru egaluri și două eșecuri. Situată pe loc de play-off, cinci, cu 26 de puncte, Petrolul a remizat runda trecută cu FC Voluntari în deplasare (0-0) și vine la Ovidiu având nouă etape în care nu a pierdut (două victorii și șapte egaluri).  
 
Vezi oferta Superbet pentru duelul cu Petrolul!

Programul etapei a 19-a
 
Vineri, 8 decembrie

 
Ora 19.00: Poli Iași – UTA
 
Sâmbătă, 9 decembrie
 
Ora 20.45: Rapid – FC Voluntari
 
Duminică, 10 decembrie
 
Ora 14.00: FC Hermannstadt – Universitatea Craiova
Ora 17.00: Farul – Petrolul Ploiești
Ora 20.00: CFR Cluj – FCSB
 
Luni, 11 decembrie
 
Ora 17.00: FCU 1948 Craiova – FC Botoșani
Ora 20.45: Dinamo – Universitatea Cluj
 
Marți, 12 decembrie
 
Ora 17.00: Oțelul Galați – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
 
Clasament: 1. FCSB - 37p, 2. CFR Cluj - 32p, 3. Universitatea Craiova - 32p, 4. Rapid - 31p, 5. Petrolul Ploiești - 26p, 6. U Cluj - 26p, 7. FC Hermannstadt - 25p, 8. Farul Constanța - 25p, 9. Oțelul Galați - 23p, 10. Sepsi Sf. Gheorghe - 23p, 11. UTA - 22p, 12. FC Voluntari - 21p, 13. Poli Iași - 19p, 14. FCU 1948 Craiova - 18p, 15. Dinamo București - 10p, 16. FC Botoșani - 9p.
 
Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Ca și în sezonul trecut, primele șase clasate după sezonul regular vor evolua în play-off, iar restul de zece formații vor evolua în play-out, punctajul înjumătățindu-se înaintea părții a doua a campionatului. Campioana va evolua în turul întâi preliminar al Ligii Campionilor. Alte două echipe vor juca în turul doi preliminar al Conference League, iar câștigătoarea Cupei României – în primul tur preliminar al Europa League. Ultimele două clasate în play-out, locurile 9 și 10 (15 și 16) vor retrograda direct, iar formațiile de pe pozițiile 7 și 8 (13 și 14) vor susține un baraj de promovare / menținere în Superligă în compania formațiilor de pe 3 și 4 din Liga a 2-a. Pe de altă parte, primele două clasate în play-out vor juca între ele o semifinală, iar cine va avea câștig de cauză va întâlni o echipă de play-off, cu miză calificarea în turul doi preliminar al Conference League.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Fotbal Club CFR 1907 Cluj)

Citește și:
 
Farul Constanța a jucat cu mulți tineri contra Universității Craiova
Hagi - „Cine investește în copii va trăi bine 100 de ani“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 799

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 735

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1408

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1516

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1190

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1206

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1306

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1850

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 745

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 782

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 824

CFRDin 1 aprilie 2024, CFR Călători asigură și serviciul de transport auto de călători pe secția Cluj Napoca - Oradea

28 Mar 2024 403

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 1838

Superliga 2023/2024 Ce program are Farul Constanța în turneul play-off

09 Mar 2024 2193

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1252