Taekwondo, rugby şi fotbal la superlativ Ziua în care Mihail Kogălniceanu a fost de neînvins

Bucurie dublă pentru locuitorii localităţii constănţene, care, de ziua comunei, au savurat şi victoriile pe linie de la fotbal, rugby şi taekwondo

7 septembrie 2013 le va rămâne în memorie celor de la Mihail Kogălniceanu şi drept ziua în care au fost imbatabili la sport. Trei medalii la Campionatul Balcanic, un titlu naţional şi două victorii categorice în Liga a IV-a au onorat o zi specială pentru primarul Ancuţa Belu şi pentru întreaga suflare locală.

Sportivii din Mihail Kogălniceanu le-au făcut un frumos cadou locuitorilor localităţii de Ziua Comunei. Toate echipele au câştigat în acea sâmbătă de poveste, iar rezultatele au fost de seamă. La Cupa Hârşova la Taekwondo (întrecere rezervată copiilor, cadeţilor şi juniorilor), Mihail Kogălniceanu a cucerit trofeul, cu 12 medalii de aur, 12 de argint şi 8 de bronz. La Campionatul Balcanic de Taekwondo WTF, care s-a disputat la Bar, în Muntenegru, pe 7 şi 8 septembrie, luptătorii pregătiţi de Laurenţiu Palangă au obţinut trei medalii preţioase: aur la senioare (categ. -57 kg), prin Mariana-Mălina Mihăilă; aur la cadete (categ. 41 kg), prin Ancuţa-Dumitra Mihăilă; argint la juniori (categ. -45 kg), prin Ovidiu Trifan. Ancuţa Mihăilă aparţine Clubului Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu, de unde Mariana Mihăilă şi Ovidiu Trifan au fost transferaţi de CSA Steaua Bucureşti. A doua ispravă a fost la rugby, unde, sub bagheta antrenorilor Cornel Vasile, Romeo Bezuşcu şi Bogdan Cristea, echipa Under-12 „Muschetarii” Mihail Kogălniceanu a cucerit titlul naţional pentru al doilea an la rând, aceasta în condiţiile în care clubul este înfiinţat doar de trei ani! Pe 7 septembrie, tinerii rugbyşti au învins în semifinală Steaua Bucureşti, cu scorul de 15-10, deschizându-şi astfel drumul spre finala (câştigată) de a doua zi. În fine, nici fotbalul nu a rămas dator, iar în etapa a patra a a Ligii a IV-a, Seria Vest, CS Mihail Kogălniceanu a câştigat meciul din deplasare cu Recolta Nicolae Bălcescu, 6-2 la seniori (antrenor, Ionel Rotaru) şi 7-2 la juniori (antrenor, Rareş Ţărnă). Sportul-rege şi-a luat astfel revanşa pentru insuccesul de anul trecut, când, tot de Ziua Comunei, Kogălniceanu a pierdut la Băneasa, acesta fiind singurul eşec al echipei din sezonul regulat al campionatului.

„Suntem o familie”

Echipele de fotbal ale CS Mihail Kogălniceanu au început perfect campionatul, iar după cinci etape, în care au realizat punctaj maxim, au devenit lidere solitare, atât la seniori (22-9 golaveraj), cât şi la juniori (35-6), cu +6 la „adevăr”. Aseară, s-a disputat runda a şasea, în care seniorii au înregistrat un nou succes, 1-0 în deplasare cu Axiopolis Cernavodă, în vreme ce juniorii au pierdut cu acelaşi scor. Formaţia de seniori se anunţă favorită la câştigarea campionatului, într-un sezon în care foarte puţine echipe par a avea forţa şi obiectivul de a ocupa locul întâi şi a juca astfel la barajul de accedere în Liga a 3-a. „Beneficiem de acelaşi lot ca şi anul trecut. Băieţii joacă împreună de trei ani, iar omogenitatea îşi arată roadele. Şi la juniori echipa este sudată. Copiii au 17-18 ani şi evoluează de cinci ani în această formulă, fiind formaţi de Ionel Rotaru. În plus, suntem o familie, atât în teren, cât şi în afara acestuia. La noi nu vezi ca jucătorii să se certe între ei în timpul meciului, cum se mai întâmplă la alte echipe. Relaţia echipă - staff tehnic - conducere este una de nota zece. Totodată, aspect deloc de neglijat, ne bucurăm în continuare de sprijinul consistent al Primăriei (primar, Ancuţa Belu) şi al Consiliului Local. Din câte am înţeles, în acest an nu prea sunt echipe pentru promovare. Noi jucăm în fiecare meci la victorie, iar la final sperăm să le facem o mare bucurie locuitorilor comunei”, a arătat Costel Pariza, preşedintele clubului. Debutul perfect de sezon pentru seniorii lui CS Mihail Kogălniceanu este strâns legat şi de evoluţiile de nivel înalt ale pieselor grele ale echipei, precum Ion Treznea, Constantin Colciu (golgeteri ai formaţiei), Ştefănel Olar sau Dănuţ Turtoi.

Se ridică încă un stadion

Veste bună pentru sportul din Mihail Kogălniceanu, care va beneficia de încă un stadion, celui sintetic urmând a i se adăuga unul cu gazon. „Terenul artificial are dimensiunile minime pentru omologare, 45 m / 90 m. Însă e foarte bun, chiar nemaipomenit, are drenaj, iar când condiţiile atmosferice au fost vitrege noi am putut juca pe el fără probleme. Vom avea însă şi o arenă cu suprafaţă de joc gazonată, la standarde normale, 55 - 60 m / 110 m, pe care o vor folosi şi rugbyştii. Noul stadion se va ridica lângă cel sintetic”, a declarat Costel Pariza.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 603

Aeroportul Mihail Kogălniceanu cumpără servicii de identificare a alertelor de securitate cibernetice! Iată care este valoarea contractului

23 Apr 2024 558

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 728

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 582

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 372

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 918

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 413

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără mobilier școlar!

17 Apr 2024 457

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 832

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

16 Apr 2024 571

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 482

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 542

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 566

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, înlocuiește branșamentele de la locuințele multifamiliale

11 Apr 2024 541

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a atribuit un nou contract pentru renovarea blocurilor (DOCUMENT)

09 Apr 2024 496