Tecău a urcat două locuri la dublu

tecau.jpgDupă ce în urmă cu două săptămâni a intrat între cei mai buni 20 de jucători ai lumii, tenismanul constănţean Horia Tecău a urcat în această săptămână alte două poziţii în clasamentul ATP la dublu şi va ocupa locul 16, cu 3.340 de puncte.

În ceea ce priveşte ierarhia pe echipe, dublul format din Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt se menţine pe locul 10, cu 2.650 de puncte. Cei doi luptă în acest final de sezon să urce între cele mai valoroase opt perechi ale lumii, ceea ce le conferă accesul pe tabloul principal de la turneul final Barclays ATP World Tour, de la Londra, programat la sfârşitul lunii noiembrie. Tecău, alături de Lindstedt, a cucerit în acest an patru titluri în turnee importante din circuitul ATP, o finală la Wimbledon şi a avut o serie de prezenţe constante în fazele superioare ale probelor de dublu. Acestor performanţe li se adaugă şi primul trofeu al anului, obţinut la Aukland (Noua Zeelandă), unde a făcut pereche cu neozeelandezul Marcus Daniell. În altă ordine de idei, cel mai bine clasat jucător român la simplu este în continuare Victor Hănescu, care se menţine şi în această săptămână pe poziţia 52, cu 905 puncte. Între primii 200 de jucători din lume se află încă doi români: Adrian Ungur, care a coborât 17 poziţii, până pe 159 (310 puncte), şi Victor Crivoi, care a urcat 13 locuri, până pe 171 (292 puncte).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 537

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 961

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 360

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 888

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 680

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 613

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 742

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1197

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 940

IPJ Bistrița-NăsăudFinala Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne.

09 Apr 2024 274

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5590

LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Bianca Mei-Roșu a câștigat faza națională a ONSS 2024 la tenis de masă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 637

Tenis de masă Echipa masculină a CSM Constanța a promovat în Superligă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 571

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1305

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 905