Trei medalii Jucătorul constănţean Cristi Pletea a luat aur şi argint la Openul Franţei

Jucătorul constănţean de tenis de masă Cristi Pletea, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” (antrenori, Viorel Filimon, Liliana Sebe şi Stelian Haşoti), a câştigat trei medalii la Openul de juniori şi cadeţi al Franţei, care s-a desfăşurat la Metz. Pletea a concurat la cadeţi, cucerind aurul la simplu şi pe echipe şi argintul la dublu masculin. La individual, a dispus în finală de francezul Nolan Givone, scor 3-0 (7, 9, 7), acelaşi scor, pe seturi 11-6, 11-4 şi 11-5, înregistrându-l şi în semifinală, unde a jucat cu un alt reprezentant al ţării gazdă, Leo De Nodrest. În sferturi, Cristi a trecut de Gerrit Engemann, din Anglia, cu 3-2 (5, 7, -6, -5, 10). La dublu, constănţeanul a făcut pereche cu Rareş Sipoş, iar cei doi au pierdut în ultimul act, scor 1-3 (7, -6, -7, -5), în faţa francezilor Irvin Bertrand şi Nolan Givone. În semifinală, românii îi învinseseră pe ruşii Ilya Isakov şi Anton Kotov, cu 3-0 (8, 10, 11). Pletea şi Sipoş au jucat împreună şi în competiţia pe echipe, unde România a învins Polonia în finală şi Germania în semifinală, de fiecare dată cu acelaşi rezultat, 3-0.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La tenis de masă, CS Top Star TT Constanţa e pe locul trei după meciurile din turul Superligii (document)

08 Nov 2018 2021

Vedete ale sportului, în mijlocul elevilor, la Constanţa, în Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“

13 Jan 2018 3789

Cristi Pletea şi Lucian Munteanu, pe podium Constanţa, medalii în două probe la Naţionalele de tenis de masă

21 Mar 2016 3019

UPDATE 2 - O nouă medalie de aur Cristian Pletea, din nou în finală la Campionatul European

19 Jul 2015 2679

Aur pentru Cristian Pletea, din Constanţa, la Openul Bahrainului

06 Feb 2015 2463

Cristi Pletea, din Constanţa, a câştigat Openul Bahrainului

05 Feb 2015 1795

Cristian Pletea, de la Constanţa, câştigător al întrecerii europene Top 10

07 Oct 2014 2770

Cristi Pletea şi Alina Zaharia, din Constanţa, trei medalii de aur la Openul Croaţiei

23 Sep 2014 2649

Cristian Pletea, din Constanţa, campion european la tenis de masă

21 Jul 2014 2884

A dat lovitura în Turcia Cristian Pletea, din Constanţa, patru medalii de aur la Balcaniadă

24 Jun 2014 2560

Tenis de masă Sportivii de la LPS Constanţa se întorc cu sacul plin de medalii de la Balcaniadă

23 Jun 2014 2720