„Tricolorii“ au ratat calificarea la Mondiale

Naţionala de fotbal de plajă a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc anul viitor în Italia.

„Tricolorii“ au pierdut ieri, în sferturile turneului de calificare, în faţa Ucrainei, cu scorul de 6-3. Marian Măciucă a deschis scorul în debutul primei reprize, iar Raj Cărăuleanu a dublat avantajul câteva minute mai târziu. Ucrainenii au redus din handicap prin Nazarenko, însă Măciucă reface repede diferenţa de două goluri cu o reuşită din foarfecă. Ucraina s-a apropiat la un singur gol, cu câteva momente înainte de finalul primei reprize. În partea a doua, România este dominată total, Ucraina reuşind să treacă pentru prima dată la conducerea meciului, intrând în avantaj în penultimul act, scor 4-3. Pe final de meci, formaţia noastră mai primeşte două lovituri şi pierde astfel calificarea la Campionatul Mondial. Chiar dacă părea cel mai accesibil adversar, Ucraina nu este nici pe departe o echipă slabă. Ucrainenii se laudă cu câştigarea trofeului Euro Beach Soccer Cup (echivalentul campionatului european în fotbal), în urmă cu trei ani. De asemenea, la Cupa Mondială din 2005 aceştia au ocupat locul 6, şi locul 3 la Liga Europeană din 2004.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost astăzi cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul

05 May 2024 616

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

05 May 2024 623

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024

05 May 2024 336

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

05 May 2024 427

Tragedie în Capitală în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

05 May 2024 636

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 411

Baschet CSM Constanța câștigă pe terenul lui CSU Sibiu, într-o partidă ce a atins cote maxime de suspans

04 May 2024 361

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 2352

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 440

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 549

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 611

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 561

Luna mai începe cu „Trubadurul”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

03 May 2024 344

Evenimente în Constanța Concerte, festivaluri și multă distracție în Constanța în seara de vineri, 3 mai 2024

03 May 2024 1083

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 589