UIM XCAT World Championship Romanian Grand Prix Constanta 2023 Cursă spectaculoasă la Mamaia, cu cele mai rapide ambarcațiuni din lume

 
 
Prima ediție a XCAT Romanian GP, o competiție de bărci de viteză de referință pe plan internațional, se va desfășura în perioada 16-18 iunie, pe Lacul Siutghiol din Mamaia.

La cursă vor participa nouă dintre cele mai rapide ambarcațiuni din lume, pilotate de echipaje din Australia, Emiratele Arabe Unite, Italia, Kuweit, Marea Britanie, Norvegia și Suedia.

Lacul Siutghiol va fi scena unei demonstrații de putere și tehnică, cu ambarcațiuni care vor atinge viteze de peste 150 km/h.

Clubul Sportiv Municipal Constanța, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Constanța, aduce această competiție internațională unică și spectaculoasă în România, ce contribuie semnificativ la promovarea stațiunii Mamaia ca destinație turistică de top. Prin organizarea de evenimente internaționale precum acesta, Mamaia își consolidează reputația ca destinație atractivă, vibrantă și cosmopolită.

Evenimentul a tronat sub semnul incertitudinii ca și desfășurare din cauze ce nu au ținut de Primăria Municipiului Constanța și CSM Constanța, astfel, cu o intârziere de 48 de zile de la semnarea protocolului, revenim cu detalii și precizări legate de eveniment.

Contrar ezitărilor Federației Române de Yachting, care ulterior și-au clarificat toate nelămuririle legate de parterii săi: Federația Internațională de PowerBoating și UIM Events (în calitate de deținătoare unică a drepturilor sportive și comerciale a claselor 3-6 litri cunoscute ca UIM XCAT WORLD CHAMPIONSHIP) și prin implicarea și ambiția autorităților locale din Constanța, evenimentul UIM XCAT World Championship Romanian Grand Prix Constanta 2023 urmează a se desfășura conform calendarului inițial stabilit, pe lacul Siutghiol.

Astfel de evenimente au un impact major asupra dezvoltării turismului și recunoașterii globale, atrăgând vizitatori din toate colțurile lumii, curioși să experimenteze frumusețea naturală a zonei, diversitatea culturală, ospitalitatea locală, precum și spectacolul oferit de astfel de evenimente.

Prin găzduirea XCAT Romanian GP, dar și a altor evenimente nautice de top, Mamaia se transformă în capitala sporturilor nautice la nivel internațional. Fie că se vor bucura de frumusețea naturală a stațiunii sau de chemarea vibrantă a vieții de noapte, atât participanții la competiție cât și vizitatorii vor avea o experiență de excepție. În acest mod, Mamaia nu doar atrage vizitatori și sportivi din întreaga lume, dar devine un etalon în ceea ce privește organizarea și desfășurarea de evenimente nautice de înaltă ținută.


Invităm publicul larg să profite de această ocazie unică în a participa în calitate spectatori la una dintre cele doar 5 runde a campionatului mondial al bărcilor cu motor, ce se va desfășura la Constanța în 16-18 Iunie, cu cele mai rapide ambarcațiuni de tip catamaran din lume capabile să atingă o viteză de 200 km/h pe oră, este mesajul CSM Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia. Cursă bărci de viteză 2023 În urma etapei de pe lacul Siutghiol, Team GB a urcat pe primul loc în clasamentul general (GALERIE FOTO)

19 Jun 2023 1225

Mamaia Spectacol de putere și tehnică pe lacul Siutghiol. Se întrec cele mai rapide ambarcațiuni din lume (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Jun 2023 2082