UPDATE. „Ultras, nu infractor“ Galeria campioanei Farul Constanța, absentă din peluză, la meciul cu UTA. Semnal de alarmă tras de fani

Sursa foto: Facebook („Peluza Marină – Farul“) 
  
La meciul Farul Constanța - UTA, galeria echipei de pe litoral nu este prezentă la locul ei obișnuit, în peluză, acolo unde a fost afișat în schimb un banner cu mesajul „Ultras, nu infractor“.
 
Într-o postare pe pagina de Facebook „Peluza Marină – Farul“, absența fanilor este explicată prin aceea că ei trag un semnal de alarmă, contestând tratamentul forțelor de ordine, de la meciul Farul – U Cluj 1-1, de sâmbăta trecută, și de la alte partide.
 
În această situație, s-a luat decizia ca ultrașii să nu mai participe, pentru o perioadă, la meciurile echipei constănțene.

UPDATE:

Îmi pare rău că astăzi galeria nu a fost, din motivele pe care le au. Știu că au avut niște probleme, m-au informat și pe mine. Suntem lângă ei, pentru că și ei au fost lângă noi extraordinar în acești doi ani. Ne-au lipsit, ne lipsesc și ne dorim să revină lângă noi. Sperăm ca problemele să se rezolve și să revină lângă Farul, pentru că ei chiar iubesc această echipă, de-adevăratelea, a declarat managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, la conferința de presă de după meciul cu UTA.                  

 
Citește și:

„Niciodată singuri!“
Fotbaliștii de la Farul Constanța, întâmpinați de fani la sosirea la Erevan (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1217

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 585

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 594

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 814

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1676

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 785

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1734

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1403

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 890

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 803

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 812

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1292

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 394

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1131

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 761