„Un proiect nou, la care punem foarte mult suflet” Echipa de fotbal CS Medgidia, antrenată de Gelu Hampu

 
  • Luna trecută, CS Medgidia a susţinut un meci amical cu formaţia de Liga a 3-a Gloria Albeşti.
 
Echipa de fotbal CS Medgidia se pregăteşte în această perioadă, sub conducerea antrenorului Gelu Hampu, aşteptându-se demararea competiţiilor oficiale. 
 
„În așteptarea unei decizii din partea Federației Române de Fotbal privind startul Ligii a IV-a, CS Medgidia își continuă pregătirea fizică sub tutela antrenorului Gelu Hampu. Băieții speră ca ediția viitoare a campionatului Ligii a IV-a să înceapă cât mai curând, pentru ca eforturile lor să se cuantifice în rezultate pozitive pe teren, în competițiile oficiale”, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia.
 
Formaţia îşi testează forţele şi în amicale, iar Gloria Albeşti a avut-o adversară, luna trecută, în ultimul meci pe care l-a susţinut înaintea reluării Ligii a 3-a. 
 
„Este un proiect nou, numai cu jucători din Medgidia, la care punem foarte mult suflet și doar cu ambiție, perseverență și multă seriozitate putem reaprinde flacăra fotbalului din Medgidia”, a declarat, potrivit sursei citate, Gelu Hampu.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la pregătirea CS Medgidia.
 
Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)
 
Citeşte şi:
 
Gloria Albeşti şi Axiopolis, ultimele amicale. Echipa din Cernavodă a ratat un penalty cu FCSB II


O familie mare cât numărul de pe tricou
Fotbalistul Gelu Hampu, din nou tătic. După două fete, a venit şi un băiat! (galerie foto)


CS Medgidia pornește la drum în Liga a 3-a cu Izmir Abdulgani antrenor principal

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1848

Liga a 4-a Constanța CS Medgidia, pe locul întâi. Rezultatele etapei a 18-a și clasamentele (seniori + juniori)

02 Dec 2023 2423

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 12-a (seniori și juniori + clasamente și galerie foto)

15 Oct 2023 2522

Fotbal Echipele CS Medgidia, zi cu succese pe linie. „Victoriile voastre ne dau aripi și ne bucură enorm!“ (GALERIE FOTO)

01 Oct 2023 1352

Liga a 4-a, rezultate și clasamente CS Medgidia i-a administrat prima înfrângere stagională liderului Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

30 Apr 2023 2574

Liga a 4-a, rezultate și clasamente CS Medgidia, victorie în deplasare cu Șoimii Topraisar, într-un meci cu două penalty-uri ratate (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 2134

Fotbaliștii de la CS Medgidia, victorie la scor în deplasare. Marius Iftime a reușit o triplă (GALERIE FOTO)

14 Apr 2023 1763

CS Medgidia, dublă victorie cu Viitorul 20 Cobadin. Juniorul Bogdan Trifu, debut, la 16 ani, la seniori (GALERIE FOTO)

10 Apr 2023 1737

UPDATE CS Medgidia, amical cu Recolta Gheorghe Doja

03 Aug 2022 1439

Fiu al locului, a jucat în Cupa UEFA-Intertoto cu Farul Laurențiu Florea, alături de fotbaliștii de la CS Medgidia

07 Oct 2021 4300

Axiopolis Cernavodă, victorie în amicalul cu CS Medgidia. Meci cu cinci goluri (galerie foto)

09 Aug 2021 3464

UPDATE Egalitate în meciul amical dintre CS Medgidia şi Dacia Unirea Brăila, jucat pe stadionul „Iftimie Ilisei“ (galerie foto)

14 Jul 2021 3193

CS Medgidia pornește la drum în Liga a 3-a cu Izmir Abdulgani antrenor principal

24 Aug 2019 3776

O familie mare cât numărul de pe tricou Fotbalistul Gelu Hampu, din nou tătic. După două fete, a venit şi un băiat! (galerie foto)

10 Jun 2016 14728