#citeşteDobrogea De vorbă cu dr. Despina Hagiu despre generaţia de aur a pediatriei din Dobrogea. Medici constănţeni de renume care au predat şcoala deontologiei medicale (galerie foto)

Spre deosebire de multe alte profesii, jurnalismul oferă şansa interacţionării cu oameni cu totul speciali, oameni pe lângă care trecem adesea fără să ştim câtă preţuire ar merita. Un astfel de om al cetăţii, de sorginte greacă, este dr. Despina Hagiu, medic pediatru pensionat în anul 1996, după aproape patru decenii de apostolat, dar care, în ciuda vârstei, ni s-a dezvăluit ca o adevărată enciclopedie, un erudit medic, un tezaur de amintiri preţioase legate nu numai de domeniul în care a activat, dar şi în legătură directă cu istoria oraşului Constanţa.
 

 
Dr. Despina Hagiu este cea care a tradus din limba greacă preţioasa lucrare a lui Stavros Manesis - „Comunitatea elenă din Constanţa”,
pe care o puteţi lectura în varianta digitală în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Dialogul cu dânsa a pornit chiar de la Şcoala greacă, fosta Şcoală Gimnazială nr. 2, din zona peninsulară, astăzi într-un avansat grad de degradare. „Înfiinţată la finele secolului XIX, această şcoală nu a servit numai copiilor de cetăţeni greci, ba chiar şi francezilor şi englezilor care veniseră să se angajeze la construirea Portului sau a Canalului. La început a fost fără etaj, cu două clase, şi învăţau numai băieţi, apoi s-a adăugat etajul”, povesteşte dr. Hagiu.
 
Apoi a apărut în discuţie casa Embiricos, cea mai scumpă casă din oraş, a unui mare bogătaş, fost sediu al unei firme de navigaţie, care la 1900 avea 110 vapoare. „Fănuş Neagu a spus despre el că are la Brăila casele cele mai frumoase. În trei dintre ele funcţionează muzeele de artă ale României”.
 
„Eu trăiesc din perioada interbelică, dar ţin minte tot ceea ce am trăit de când m-am născut, dar mai ales din 1960, de când am venit medic în Constanţa. Am văzut lumina zilei pe str. Olteniei, o stradă famată a Constanţei, dar pe vremea când m-am născut eu era o stradă industrială.
 
Bunicii mei au venit în România după revoluţia din Rusia, de la 1917, cu gândul să plece în America. Grecii care aveau cetăţenie rusească au fost deportaţi în Siberia, iar ceilalţi, ambarcaţi în vapoarele greceşti, în drum spre ţara-mamă se opreau la Constanţa. Cum au întâlnit o ţară prosperă, că doar eram pe vremea monarhiei, au considerat România o a doua Americă, ţară bogată şi prosperă - şi o s-o spun până la moarte -, formată din oameni de mare valoare şi sufletească, şi de muncitori, şi intelectuală, de tot ce e mai frumos pe lume. Dar care au dispărut o dată cu instalarea comunismului, pentru că au dispărut în închisorile comuniste. Iar aici, la Constanţa, era o comunitate greacă foarte prosperă, unde copiii aveau şcoală şi liceu, cu profesori veniţi din patru în patru ani sau din doi în doi ani, după care absolvenţii cei mai merituoşi erau ambarcaţi în vapoarele greceşti şi îi luau în Grecia.
 
Bunicul din partea tatălui meu era angrosist de grâne; a venit aici cu naşul lui, care era un mare bogătaş grec şi s-a stabilit la Constanţa. A avut opt copii, iar tata a fost cel mai mic. Tata a fost orfan de mamă de la vârsta de 6 ani, iar după ce bunicul s-a recăsătorit nu s-a mai interesat nimeni de tata”.
 
Despina Guriotis s-a căsătorit în 1970 cu Constantin Hagiu, directorul Băncii Naţionale, filiala Constanţa (timp de patru decenii), propus şi viceguvernator,
Înainte de a ne despărţi ne-a înmânat, cu emoţie, câteva file de text, reprezentând în sine o rememorare a începuturilor medicinei pediatrice la Constanţa, pe care o puteţi citi în continuare.
 

File din istoria medicinei pediatrice la Constanţa

 
„Am cunoscut pediatria oraşului Constanţa încă din copilărie, perioadă care mi-a lăsat în minte multe nume de doctori care au  exercitat această minunată profesie cu profesionalism şi dragoste faţă de pacienţi. Am avut şansa să cunosc şi perioada interbelică, perioadă pe care o socotesc  că  funcţiona  pe  principii  sănătoase. Lumea medicală  era apreciată, doctorii făceau  parte  din clasa cea mai respectată  a societăţii, atât  pentru  modul  cum  îşi  exercitau actul medical - erau personalităţi care se remarcau prin ştiinţă, cultură, pregătire intelectuală -, dar şi pentru  implicarea  în acte de caritate, de educaţie a semenilor şi respect faţă de bolnavi.
 
În  Constanţa,  în  perioada imediată de după război,  a  avut  loc o reorganizare  radicală  a  asistenţei medicale şi în special  a celei  pediatrice, prin înfiinţarea la Bucureşti a Facultăţii de Pediatrie de sine stătătoare, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, la Constanţa. S-a înfiinţat Policlinica de copii, care iniţial,  înainte de 1950, a  funcţionat pe  strada Ion  Bănescu, într-o casă  de  patrimoniu. Acolo am cunoscut-o pe Doamna Doctor Carabiber Maria, ca  medic consultant, o personalitate deosebită prin  frumuseţe, blândeţe, răbdare şi minuţiozitatea examenului clinic pe care îl făcea.
 
Mai  târziu, am întâlnit-o în spital şi era neschimbată. Tot în aceeaşi perioadă l-am cunoscut pe Dr. Iacobson Alexandru, la cabinetul medical  privat  şi  apoi  în  Policlinică, un mare doctor, prin mâna căruia au trecut multe generaţii de copii, şi care punea examenul clinic mai  presus  decât  probele  de laborator. În afara faptului că era un medic dedicat, cu pasiunea profesiei, în aceeaşi  măsură ajuta prin consultaţii gratuite familiile cu greutăţi materiale, acordând o zi pe săptămână consultaţii gratuite pentru copiii acestor  familii (atunci medicina era o profesiune liberală).
 
Un doctor pediatru - dr. Dumitrescu, remarcat prin pregătirea profesională, cu cabinet privat pe strada Răscoala 1907, despre care puţin se mai  vorbeşte astăzi, însă foarte cunoscut şi apreciat în perioada de după război, dar şi în cea interbelică. Tot atât de bine cunosc şi perioada 1960-1996, perioada în care am lucrat  că medic  de dispensar în judeţ şi apoi  într-o zona a oraşului Constanţa. La  venirea mea în oraş numărul dispensarelor medicale era 18, la fiecare dispensar erau încadraţi medici de medicină generală, unul pentru adulţi  şi  unul pentru copii, în program  alternativ continuu. Numărul  copiilor care se adresau medicului  de  dispensar  nu era foarte mare, numărul sugarilor de asemeni nu era foarte mare, până în vara anului 1967.
 
Concomitent, şcolile de pe teritoriu  aveau  încadraţi  medici şcolari, unde se consultau mai  ales copii  de  vârstă  mare 16-18 ani. Gărzile  se efectuau  la  început pe salvare  şi erau foarte  grele, nu puteai cuprinde în timp util  toate  urgenţele. Aici trebuie  să-mi exprim recunoştinţa faţă de Dr.Caius Mihăilă, care  a  înţeles  lipsa de eficienţă a  acestor consultaţii  la domiciliu în cursul gărzii şi le-a desfiinţat, prin înfiinţarea unui punct fix la urgenţa spitalului, unde se prezentau  pacienţii cu salvarea. Regret dispariţia  prematură  a  acestei mari personalităţi, doctor Caius Mihăilă, cu o pregătire deosebită  profesională  şi intelectuală, scriitor prezentând  lumea medicală.
 
Pe  măsură  ce  oraşul  se  mărea, prin construcţia  de  cartiere  noi, şi  numărul  locuitorilor  oraşului  a crescut simţitor, au  apărut noi dispensare. Deşi  munca pe care o desfăşuram în perioada amintită era  grea, fie din cauza politicii demografice a timpului, «cât mai mulţi copii», indiferent  de condiţiile pe care le îndeplineau părinţii, educaţia acestora, care ne creau uneori  dificultăţi  în colaborarea noastră, totuşi consider că a fost o perioada  bună pentru formarea mea ca medic, cu particularităţile muncii  în ambulatoriu, a  formării ca om care ne  implicam  şi  în viaţa socială, în medicina profilactică, în educaţia familiilor  cu care veneam în contact. Eu, din punctul  meu  de vedere,  consider că medicii formam o mare familie, făceam un tot unitar medic de dispensar, specialist din policlinică cu care ne consultam în cazurile care ne depăşeau şi, bineînţeles, legătura cu spitalul. 

Aici, aş vrea să amintesc câţiva medici directori  de Policlinică, precum: Dr. Zaharia, Dr Comănescu Artur, dr. Cinezeanu Vasile cărora le port o mare recunoştinţă  prin modul cum ne-au înţeles problemele şi au fost alături de noi. Consider că a fost  o mare şansă, vorbesc pentru mine, să lucrez în acelaşi timp cu medicii mai vârstnici, aproape  de pensionare, care mi-au fost un exemplu prin conduită, eleganţă, exercitarea actului medical şi le datorez formarea mea ca medic şi ca om, a fost o şcoală a deontologiei medicale.
 
Pe Dr. Wald  Fane am înlocuit-o, pensionându-se în momentul venirii mele, şi  de la  ea  am învăţat  foarte multe  lucruri, care m-au ajutat
mai târziu. Dr. Popescu  era  medic  pediatru  la  dispensarul  nr. 3  şi despre  comportamentul  şi  ţinuta  dumneaei (când  ne întâlneam la şedinţele profesionale) îmi  amintesc cu plăcere.
 
Nu uit nici colaborarea cu buna mea colegă Dna Dr. Ganea Gabriela care prin anii 1973-1974 a ales libertatea şi s-a stabilit  în Germania, acolo după o scurtă perioadă s-a integrat foarte bine, Dr. Luca  era  foarte  sufletistă, Dr. Barcă Lucreţia  conştiincioasă, sobră, mamă a trei  băieţi, inspira  un mare respect,  Dna Dr.Tabaranu Marilena, un om deosebit prin eleganţa  comportamentului  sau Dna Dr. Selagian Lia Mara, Dr. Tomescu Elena, colege  din aceeaşi  generaţie. De  dna Dr. Dumitrescu Aurora (fostă Popovici) mă leagă o mare prietenie, deşi  eram  de  vârste  diferite: frumoasă, mândră, bună profesionistă, care se remarca prin cultură, cunoştea câteva limbi străine,  degaja  prin tot ceea  ce  făcea o mare înţelegere pentru oameni, Dna. Dr. Cârciumaru  Maria, Dna Dr. Efrim Maria cu  care  mă întâlnesc uneori şi mă bucur, dna  dr. Iliescu Felicia venea din zona Banatului, o doctoriţă foarte plăcută ca om, dr. Deji Gabriela (care s-a stins prematur din viaţă), dar care a rămas un exemplu de probitate morală, o persoană cu preocupări multilaterale, vorbea mai multe limbi străine, îi plăcea să călătorească, a  ajuns  până  în China, era  o mare iubitoare de teatru, o nelipsită spectatoare în sălile de teatru, iubea muzica, literatura, avea  o  bibliotecă  reprezentativă  ca număr, îl citea pe Sigmund Freud (despre dr. Deji cunosc mai multe date pentru că mi-a fost singura colegă de Facultate la  Constanţa), Dna Dr. Balos Ana Maria, şefa de promoţie a anului 1951 a Liceului de Fete «Domniţa Ileana», în prezent Colegiul «M. Eminescu» şi absolventă a Universităţii de Medicină şi farmacie de la Cluj, alături de încă două absolvente ale aceluiaşi Centru Universitar de renume naţional şi chiar internaţional  în  decursul vremii, cel de la Cluj, dr. Lascu Liana (care din păcate de curând ne-a  părăsit) şi Dr. Chiparu Julieta, toate colege de liceu şi  facultate şi prietene bune până la sfârşitul carierei, dna dr. Reu Voichiţa, împreună cu soţul ei dl. dr. Reu Ioan, care  veneau de la Timişoara, deci  toate centrele  universitare  erau  reprezentate aici, dna dr. Sava Victoria, prietenă bună cu mine din generaţia tânăra, astăzi medicul meu de familie, după  schimbările care au avut loc. Astăzi, un medic pediatru poate să urmărească şi să trateze  şi pacienţi adulţi, deci dna dr. Sava Victoria  cu profesionalism  îmi  supraveghează starea mea de sănătate şi îi mulţumesc, Dna Dr. Albina Maria, Dna Dr. Ionescu Valentina (care a devenit Directoarea Creşelor din Constanţa), Dna Dr. Tonoiu Elisabeta,  Dna Dr. Boldeanu  Elena, Dna Dr. Vaideanu Valentina (vorbea foarte bine limba română, dar cu accent rusesc, era de origine din Leningrad, era o plăcere să faci  gărzi cu dânsa, care avea ce să povestească  despre «Veneţia Nordului – Petersburgul» de altă dată, Dna Dr. Ionescu  Elena, Dna Dr. Brodel Felicia, Dl Dr. Ilicea Eugen, astăzi Profesor la catedra de  Medicină de Familie a Facultăţii de Medicină a Universităţîi «Ovidius» din Constanţa, Dl Dr. Stănescu Eugen, coleg de an şi de Facultate cu dl. dr. Ilicea, doctorul Stănescu personalitate deosebită, un om de o  probitate  morală  ireproşabilă, un coleg bun, care ne reprezenta uneori  interesele, curajos, un medic care s-a remarcat  prin preocupările  legate de profesiunea  pe care o exercita, într-o perioada în  care nu se folosea Paspatul colegul nostru ne-a  prezentat într-o şedinţă de comunicări, un studiu pe 1.400 de pacienţi, rezultatele obţinute prin indicaţia  Paspatului  ca  imunostimulent copiilor  cu  afecţiuni  repetate  ale  căilor respiratorii superioare, sculptor în timpul liber, o altă preocupare a acestui pediatru inimos  era supravegherea medicală a delfinilor care erau bucuria copiilor prin programul pe care îl prezentau la Delfinariul  oraşului Constanţa.
 
Spre  sfârşitul  carierei, când ne pregăteam să părăsim activitatea de îngrijire a copiilor, asupra cărora  ne-am aplecat cu afecţiune nu numai asupra problemelor  lor medicale, dar şi asupra problemelor lor sociale, a sosit  timpul  să cunoaştem  şi noua generaţie de medici, tineri, entuziaşti şi priveam cu nostalgie anii noştri de început, cu numai 18 medici de dispensar  pe  aceeaşi  suprafaţă a oraşului, un oraş  atunci în plină transformare  urbanistică, în continuă  schimbare a înfăţişării, cu cartiere noi,  predominând blocurile, şi cu o populaţie tânără şi angrenată în schimbările socio-economice ale vremii.
 
În Constanţa anilor 1960, trebuie să amintesc că mai existau cele trei clădiri care funcţionau ca Centre de Sănătate Medicală (adulţi şi copii), construite în perioada interbelică, care se găseau în trei cartiere ale oraşului pe bdul Carol (astăzi bdul Tomis), la intersecţia cu strada Poporului, unul în Mahalaua Coiciu, dacă nu mă înşel, şi cel din Cartierul Brătianu, care se găseşte şi astăzi şi a adăpostit în decursul timpului sediul a trei dispensare, dar care era un sediu remarcabil prin planul arhitectonic, funcţional cu circuit cu sens unic, care  permitea,  prin planul de construcţie, să  izoleze cazurile de boli contagioase, era  potrivit  să se desfăşoare o activitate medicală de excepţie. Cel care există şi astăzi funcţional, aşa că e bine să rămână ca o emblemă a medicinii interbelice, ca locaţie.
 
Generaţia tânără, majoritatea doctoriţe, le-am privit cu admiraţie le-am văzut tinere, frumoase, entuziaste, elegante, pe cele care le lăsam în locul nostru: Dr. Davidescu (care din păcate nu mai este printre noi), Dr. Buciu Maria - un om de o sensibilitate deosebită (dar care din păcate şi ea ne-a părăsit  foarte  repede), Dna Dr. Diaconescu-Vreto, Dna Dr. Andrei Adriana, Dna Dr. Neagoe Marilena, Dna  Dr. Rizea Gherghina, Dna Dr. Bolman  Elena, Dna Dr. Drăghici Elena, Dna Dr. Stanca Felicia, Dna Dr. Dincă (astăzi un medic alergolog remarcabil).
 
Nu pot să  nu  amintesc  şi colaborarea  medicilor pediatri din Constanţa cu  medicii specialişti ORL, în perioada până în anii 1950 – 1955, ca Dr. Sabău, bun prieten şi cu Dr. Iacobson Alexandru, Dr. Salby de origine etnică armean, Dr. Bădărău toţi, astăzi, nu mai sunt printre noi, dar ei asigurau atunci şi asistenţă de specialitate la copii.
 
Nu ştiu dacă  am  reuşit  să  cuprind  toţi  colegii medici  pediatri  cu care am lucrat în aceeaşi  perioada şi toţi  am alcătuit un colectiv unit, care ne-am străduit  să ne onorăm obligaţiile pe care ni le-am asumat. Să mă ierte cei pe care fără să vreau i-am omis, dar în suflet îi am pe toţi”.