Banii, eterna problemă a comunelor constănţene Primarul de la Saligny aşteaptă bani de la CJC pentru un cămin cultural

Bani sunt din ce în ce mai puţini, iar viaţa este din ce în ce mai grea în comunele României. Nici cele mai multe dintre unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Constanţa nu o duc prea bine la capitolul „buget“. Potrivit primarului comunei Saligny, Ion Beiu, în acest moment nu există bani pentru alte investiţii şi abia dacă pot fi finalizate cu succes lucrările demarate până la acest moment.
„Este o perioadă mai dificilă cea în care ne aflăm la momentul de faţă. Nu ne permitem să ne gândim încă la proiecte noi. Singura acţiune pe care am întreprins-o recent a fost o licitaţie publică pentru un lot de casă, licitaţie care este programată la finele lunii. În rest, nu putem decât să facem toate eforturile pentru a duce la bun sfârşit un important proiect, şi anume cel ce vizează amenajarea drumului de exploatare agricolă, lucrare ce se desfăşoară pe aproximativ 7 kilometri“, a declarat primarul Ion Beiu. „Se lucrează intens, până în prezent s-a realizat terasamentul, iar acum se toarnă primul strat de nisip şi de piatră“, a adăugat gospodarul-şef.
Drumul agricol la care se lucrează în prezent este important nu doar pentru locuitorii comunei, dar şi pentru toţi participanţii la trafic ce tranzitează zona comunei Saligny. Pe acest sector de drum va fi deviat traficul greu ce sufocă drumul naţional. Noua şosea destinată exploatării agricole va face legătura între toate cele trei sate arondate comunei: Făclia, Saligny şi Ştefan cel Mare.
O altă lucrare de anvergură pentru care gospodarul-şef aşteaptă de multă vreme ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa este construcţia unui cămin cultural în localitatea Ştefan cel Mare. „Investiţia pentru acest obiectiv este extrem de necesară, ţinând cont de faptul că locuitorii nu au posibilitatea unei alternative în materie de activitate culturală“, a încheiat primarul comunei Saligny, Ion Beiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 675

Primăria Saligny din județul Constanța va dota școala cu echipamente IT

04 Apr 2024 490

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, licitație pentru sistematizarea și construirea de șanțuri colectoare

26 Mar 2024 460

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța extinde rețeaua de canalizare din comună. Ce valoare are proiectul (DOCUMENT)

28 Feb 2024 1009

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 784

Primăria Cumpăna Lucrările de asfaltare pe străzile incluse în proiectul „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța – 7,2km" continuă

19 Feb 2024 1163

Primăria Saligny, județul Constanța dotează sala de sport din localitate

05 Feb 2024 772

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 781

Primăria Saligny, investiție nouă în localitate, pentru prevenirea inundațiilor (DOCUMENT)

10 Jan 2024 813

Licitație de 2,7 milioane de euro Primăria Ion Corvin din județul Constanța atribuie un contract privind execuția lucrărilor de modernizare a unui drum comunal

27 Dec 2023 925

Licitații Constanța G&M Road Building Engineering SRL, contract de asfaltare cu Primăria Săcele! Finanțarea, asigurată prin PNI Anghel Saligny (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1068

Județul Constanța Primăria Mereni organizează o licitație pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1274

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 1,24 de milioane de euro pentru asfaltări în Siriu, comuna Crucea (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1099

Primăria Comunei Saligny, județul Constanța anunță anularea procedurii de vânzare a unui teren

05 Nov 2023 937

Primăria Saligny va moderniza intersecția străzilor Frunzelor cu Mărgăritarului din Ștefan cel Mare

03 Sep 2023 913