Canalizarea din comuna Nicolae Bălcescu, finanţată de MDRAP

La aproximativ 30 de kilometri distanţă de municipiul Constanţa se află comuna Nicolae Bălcescu, condusă de primarul Viorel Bălan. În ultimii ani, localitatea nu a primit foarte mulţi bani de la Guvernul României, dar, chiar şi aşa, gospodarul-şef a muncit din greu alături de echipa sa pentru a pune la punct înfăţişarea comunei. Pentru următorii ani însă, primarul are o agendă destul de aglomerată, întrucât nevoile comunei sunt numeroase.
 
Un prim proiect care se află în atenţia autorităţii publice locale vizează finalizarea lucrărilor de la centrul social destinat copiilor din comună ce provin din familii fără posibilităţi materiale. Centrul, care ar urma să poarte numele Sfântului Pantelimon, este în mare parte gata, fiind deja montate instalaţiile electrice şi termice, urmând dotarea centrului cu bani de la bugetul local, aproximativ două miliarde de lei, conform cifrelor avansate de primar.
 
„În curând, Primăria va demara licitaţia pentru dotarea cu mobilier, întrucât clădirea a fost deja conectată la utilităţi. Toate avizele au fost obţinute, la exterior lucrările au fost finalizate, iar la interior mai sunt necesare câteva finisaje şi gata”, a declarat gospodarul-şef Viorel Bălan.
 
Pe agenda administraţiei publice de la Nicolae Bălcescu se află şi un proiect privind construcţia unei noi biblioteci comunale, pentru care au fost obţinute toate avizele, conform aleşilor locali. Astfel, toate volumele din vechea bibliotecă vor fi mutate în noua clădire, care va fi amplasată chiar în incinta şcolii din Nicolae Bălcescu, biblioteca veche aflându-se în dispensarul veterinar al comunei. Primarul dă asigurări că pentru acest proiect va exista o alocare de la bugetul local.
 
Recent, Primăria Nicolae Bălcescu a demarat şi construcţia unui gard la biserica din localitatea de reşedinţă a comunei, dar a depus şi un proiect, pentru care va primi finanţare în valoare de 630.000 de lei, ce vizează instalarea unei reţele de canalizare pentru întreaga comună. Proiectul mai prevede şi construcţia unei staţii de epurare, contractul de finanţare urmând să fie semnat zilele viitoare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
Potrivit primarului, după instalarea reţelei de canalizare în comună, următorul pas va fi asfaltarea drumurilor comunale, o problemă care le dă bătăi de cap nu doar locuitorilor din comuna Nicolae Bălcescu, ci şi reprezentanţilor administraţiei locale, care s-au chinuit ani la rând să găsească finanţarea necesară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 819

Licitații Constanța Unitățile de învățământ din comuna Nicolae Bălcescu vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

05 Mar 2024 547

Licitații Constanța Logi Bic SRL va dota, cu peste 100.000 de euro, unitățile școlare din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

19 Feb 2024 599

Locuri de muncă Constanța Primăria Nicolae Bălcescu scoate la concurs un post vacant. Detalii

15 Feb 2024 708

Rețeaua de apă din comuna Nicolae Balcescu, județul Constanța, extinsă de SDM Master Group SRL (DOCUMENT)

02 Feb 2024 915

Comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța și Strabag SRL au chemat în instanță compania EM Prime Construct SRL

01 Feb 2024 3502

Licitații publice LCS Ideal Top Construct SRL și Ace Proiect Vision SRL, contract peste 460.000 de euro pentru lucrări la Școala Gimnazială Nr. 1 Dorobanțu (DOCUMENT)

13 Jan 2024 709

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu a încheiat un contract ce vizează Grădinița „Albă ca Zăpada” (DOCUMENT)

24 Oct 2023 888

Primăria Nicolae Bălescu din Constanța. O nouă încercare pentru atribuirea contractului de concesiune a gazelor natural

09 Oct 2023 987

Achiziții Constanța Primăria comunei Nicolae Bălcescu înființează un centru de colectare prin aport voluntar

23 Sep 2023 896

Licitații Constanța Comuna Nicolae Bălcescu, peste 2,12 milioane de euro pentru modernizarea tramei stradale. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

12 Sep 2023 951

Județul Constanța Litigii achiziții publice. Primăria Nicolae Bălcescu, la judecată cu o companie din top constructori autostrăzi

06 Aug 2023 1754

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța intenționează să constuiască un centru de colectare deșeuri

31 Jul 2023 1343

Strabag SRL câștigă la CNSC împotriva primăriei Nicolae Bălcescu din județul Constanța

19 Jul 2023 1169

Primăria Nicolae Bălcescu închiriază un teren de aproximativ 4 hectare

12 May 2023 1028