Dezvoltarea rurală - o promisiune sigură pentru mai bine, împreună cu Partidul Democrat-Liberal

Candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul Uninominal nr. 4, Constantin Chirilă, are soluţii pentru dezvoltarea localităţilor pe care vrea să le reprezinte în Parlament

De-o vreme-ncoace se vorbeşte din ce în ce mai mult de dezvoltarea rurală, adică a satelor. Dacă sunt întrebaţi de reporteri ce e aia dezvoltare rurală, sătenii dau din umeri nedumeriţi şi răspund cam ce cred ei că ar aştepta cel care întreabă: aşa ca să fie mai bine, că doar nu vine nimeni să promită ceva mai rău.

Cu mulţi ani în urmă, candidaţii la Parlament promiteau ţăranilor un drum, un pod, o scutire de bir sau de alte obligaţii către moşier. În perioada socialismului, candidaţii la Marea Adunare Naţională, deşi era câte unul pe un loc, iar alegerea lor era sigură, promiteau sătenilor să bage la cooperativă ceva ulei la găleată şi se cam ţineau de cuvânt, că nu era de la ei. Acum, locuitorii satelor, lumea rurală adică, cer mai mult pentru că nevoile sunt mai mari şi viaţa mai scumpă. Şi candidaţii la Parlament promit mai mult şi mai multe, dar mai ales promit dezvoltare rurală.

Probleme ale mediului rural

Colegiul Electoral nr. 4, în care candidez, în cea mai mare parte a sa, este un colegiu rural, chiar dacă cele trei oraşe - Ovidiu, Murfatlar şi Negru Vodă - au de două ori mai mulţi locuitori decât celelalte comunităţi la un loc, iar agricultura continuă să fie principala ocupaţie şi sursă de câştig. Din totalul de aproape 56.000 locuitori, cel puţin jumătate, adică peste 28.000, sunt persoane apte de muncă, dar numai o pătrime din acestea au locuri de muncă stabile, însă mai mult în afara localităţilor în care îşi au domiciliul. Mă refer aici mai ales la oraşele Ovidiu şi Murfatlar. Caracterul de rural nu se referă numai la ocupaţie. Diferenţa faţă de oraş este dată de multe alte aspecte, un exemplu fiind gradul de dotare a locuinţelor cu elemente de confort care să uşureze munca în gospodărie, adică apa curentă, canalizarea, încălzirea. Diferenţe mari sunt în ce priveşte asistenţa sanitară, posibilitatea de a urma o şcoală începând chiar de la învăţământul elementar, posibilităţi de recreere, de a avea acces la anumite servicii curente, precum cele bancare, notariale şi multe altele. Rezolvarea şi îmbunătăţirea tuturor acestora înseamnă dezvoltare rurală.

Preţurile, la mâna speculanţilor

Desigur că pe primul loc se află problema economică, adică aceea a veniturilor populaţiei rurale. Această problemă, la rândul ei, înseamnă în primul rând un loc de muncă stabil şi plătit în mod decent. Este binecunoscut faptul că, în mediul rural, chiar şi salariile sunt mult mai mici decât la oraş. Să nu mai vorbim de produsele agricole pe care ţăranii trebuie să le vândă la preţuri care de multe ori nu acoperă nici cheltuielile cu transportul până la pieţele din oraşe. În anii cu producţii mai bune, preţurile sunt mici pentru că este marfă multă, în anii mai secetoşi, cum sunt cei mai mulţi în Dobrogea, agricultorii nici nu prea au ce vinde. Cu animalele, lucrurile stau cam la fel. Preţurile sunt la mâna speculanţilor, iar micul agricultor trebuie să vândă în orice condiţii, ca să obţină un minim de venit necesar familiei, dar şi pentru a plăti arătura şi sămânţa pentru următoarea recoltă.

Sat european

Politica de dezvoltare rurală, pe care Uniunea Europeană doreşte s-o aplice şi în România şi pentru care ne dă bani (chiar multe milioane de euro), este tot un fel de mai bine, dar din toate punctele de vedere. Şi, pentru ca mai binele ăsta să poată fi măsurat, s-a inventat un fel de punctaj în care comunităţile cele mai dezvoltate pot câştiga un număr de 100 de puncte. Se calculează şi se acordă puncte pentru foarte multe aspecte ale bunăstării populaţiei, ca de exemplu: sănătate, educaţie, grad de izolare, stare materială. Punctajul acesta se adună şi rezultatul este numit indicele dezvoltării umane. Ţările cele mai dezvoltate din Uniunea Europeană au peste 90 de puncte, România se apropie de 80 de puncte, dar cu diferenţe mari de la oraş la sat. Satele din judeţul Constanţa au în medie cam 65 de puncte, dar sunt sate şi cu 40 de puncte, acestea fiind considerate printre cele mai sărace. De la o vreme încoace, la intrarea în unele localităţi apare o placardă pe care scrie „SAT EUROPEAN". Acelea sunt considerate sate bogate, înzestrate cu tot ce trebuie, apă curentă şi canalizare, şcoli, grădiniţe, magazine în care găseşti tot ce-ţi trebuie. Pentru o parte din aceste dotări, ca de exemplu drumurile, lucrări de alimentare cu apă sau canalizare, se primeşte o parte din bani de la Uniunea Europeană, iar pentru altele se primesc bani de la bugetul de stat, dar cu o condiţie: să se întocmească proiecte bine justificate, adică să fie eligibile.

Parlamentarul care ştie meserie

Aici, parlamentarul care „ştie meserie", aşa cum este cazul meu, poate ajuta foarte mult la întocmirea proiectelor, astfel ca ele să fie aprobate şi financiar. Faptul că sunt economist, consultant fiscal şi expert contabil este un avantaj, pentru că eu pot oferi autorităţilor locale din cadrul colegiului şi cunoştinţele pe care le am, pentru a se întocmi proiecte cărora să nu li se poată refuza finanţarea. Când vorbim de dezvoltare, nu ne gândim numai ca satul să arate frumos şi să aibă de toate, ci şi la faptul că o parte din binefacerile acestea trebuie plătite, ca să ne putem bucura de ele. Şi atunci, satul dezvoltat trebuie să fie, în primul rând, un sat bogat, în care locuitorii să aibă locuri de muncă sigure, bine plătite sau afaceri personale profitabile. În colegiul în care candidez sunt puţini salariaţi, pentru că sunt puţine locuri de muncă. Aşadar, o problemă de cea mai mare importanţă, chiar cea mai importantă, care să ajute dezvoltarea, este crearea de locuri de muncă, şi unde altundeva decât în agricultură, pentru că principala bogăţie a zonei rurale este pământul. Dar şi cu locurile de muncă în agricultură este o problemă, deşi se spune că principala funcţie a mediului rural este aceea de a practica agricultura şi a produce hrană. Numai că lumea nu stă pe loc, şi mai ales tehnologia. Vedem zilnic tractoare din ce în ce mai puternice, purtând în spate maşinării complicate, care pot face într-o zi cât zeci sau sute de braţe. S-a ajuns, în ţările din Uniunea Europeană, ca un singur om să cultive cereale pe 100 hectare sau chiar mai mult, aşa că aici nu prea mai e loc pentru braţele ţăranului.

Locuri de muncă în agricultură şi în afara ei

Din păcate pentru ţăran, nu pentru agricultură,  treaba asta nu e în regulă şi ceva trebuie făcut pentru ca populaţia bună de lucru din sate să nu-şi ia lumea în cap în căutare de muncă. Soluţia găsită de specialişti este una singură: locuri de muncă atât în agricultură, cât şi în afara ei. În agricultură, în loc să cultivăm rapiţă şi floarea-soarelui, care nu mai necesită muncă manuală, să cultivăm legume, să plantăm pomi şi chiar arbori, să creştem animale. Dar nici asta nu-i de ajuns. În alte ţări, pentru populaţia pe care mecanizarea o scoate din brazdă s-au construit la sate industrii, mai ales industrii de prelucrare a produselor agricole, care produse să nu mai ajungă toate la abator şi la ICIL, la Constanţa, aşa cum se întâmpla pe vremuri. Grâul, carnea, laptele, legumele pot fi industrializate în sate, adică transformate din produse agricole în produse agroalimentare, şi tot agenţii economici de la sate să se ocupe de comercializarea lor. Aşa s-a rezolvat problema în ţările mai vechi din Uniunea Europeană, unde pe câmp nu mai lucrează decât o mică parte din populaţia rurală, mai puţin de o zecime. Aceasta este calea şi pentru noi, iar Uniunea Europeană ne ajută şi pentru astfel de obiective cu o singură condiţie, să facem proiecte, adică nişte socoteli în care să arătăm ce resurse (posibilităţi) avem, ce putem face, câţi bani ne trebuie şi cum să-i folosim.

Specialist în agricultură

Şi iar ajungem la parlamentar, la parlamentarul „meseriaş", specialist în ale agriculturii, care ştie să ajute la întocmirea proiectelor în colaborare cu autorităţile locale alese. Adevărata muncă a parlamentarului responsabil şi conştient de datoria lui este aceea din Parlament. Tot ce-şi propune să realizeze în colegiul care l-a trimis în Parlament trebuie susţinut acolo. Adică legile să fie favorabile cultivatorului de pământ. În ce priveşte legislaţia referitoare la agricultură, aceasta are încă multe lipsuri ce trebuie înlăturate:

• Subvenţie mică şi lipsa unei protecţii din partea statului, care a dat libertate totală la importurile de produse agroalimentare, fără taxe, în timp ce produsele româneşti nu se vând, pentru că au taxe şi sunt prea scumpe;
• Produse industriale scumpe şi preţuri nereglementate şi sigure la produsele agriculturii noastre;
• Nu numai legislaţia e şchioapă, dar şi nerespectarea celei existente dăunează mult agricultorilor, începând cu nerecunoaşterea dreptului de proprietate, impozitarea incorectă, subvenţii necorespunzătoare şi neachitate la timp.

Voi discuta în continuare cu sătenii, voi pleda în Parlament pentru doleanţele lor, dar şi pentru drepturile lor, le voi raporta ce am reuşit, ce nu am reuşit şi de ce. Şi, ca o ultimă promisiune, mă voi strădui ca dezvoltarea rurală să devină o realitate, astfel încât la intrarea din toate satele colegiului meu să apară placarda „SAT EUROPEAN".

Constantin Chirilă,

Doctor în economia agriculturii,