Editorial Administraţia municipală şi judeţeană, în aer

Incompatibilitatea este o boală de care mai marii judeţului fie nu au vrut, fie nu au ştiut să se ferească. Ar mai exista şi o a treia variantă, au ajuns să fie incompatibili pentru că nu au vrut să ţină cont de litera legii, crezând că nu li se va întâmpla nimic.
Oricum ar sta lucrările, o chestiune este clară: incompatibilitatea constatată de Agenţia Naţională de Integritate, mai întâi la nivelul Consiliului Judeţean, se regăseşte mai nou şi-n curtea Primăriei Constanţa.
Consiliul Judeţean Constanţa înregistrează la această dată şi un record, nu unul cu care să se mândrească. De marţi, 5 noiembrie, CJC este singura instituţie judeţeană din ţară cu doi şefi declaraţi incompatibili. Mai întâi, a primit vestea mai marele judeţului, Nicuşor Constantinescu, pentru ca săptămâna aceasta să se afle în aceeaşi situaţie şi unul dintre vicepreşedinţii săi, Cristinel Dragomir. Tot marţi, viceprimarul Decebal Făgădău a trecut de partea incompatibililor.
Urmând exemplul şefului CJC, şi vicele CJC şi vicele din Primăria Constanţa vor contesta în instanţă deciziile ANI, pentru a-şi menţine funcţiile ocupate. Vor avea câştig de cauză? Greu de imaginat.
Chiar dacă vorbim de o incompatibilitate pe care ANI a constatat-o în cazul celor trei pe perioada mandatelor trecute, chiar dacă cei în cauză nu au fost găsiţi prejudiciind bugetul statului sau însuşindu-şi fonduri necuvenite, cei trei au încălcat o dispoziţie care încriminează cumulul de funcţii. Nu aveau ce să caute la şefia unei societăţi comerciale şi nici în adunarea generală a asociaţiilor unei regii, oricât de corecte sau incorecte li s-ar părea aceste chestiuni prevăzute de lege. 
Trebuie să ţinem cont că de dragul coabitării sau al respectării Legii ANI, premierul Victor Ponta nu pare să le sară incompatibililor din Constanţa şi din întreaga ţară în ajutor, declarând sec că aşteaptă mai întâi deciziile instanţelor.
Iar susţinerea politică a celor trei, de această dată, din partea preşedintelui PSD, Victor Ponta, nu pare că mai există. Să nu uităm că preşedintele Consiliului Judeţean a pierdut în martie şefia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene. Apoi în aprilie nu a reuşit să obţină funcţia de vicepreşedinte al Regiunii Sud-Est la nivelul PSD. De altfel, la câteva zile distanţă de această a două pierdere, Constantinescu a primit o a treia lovitură, fiind declarat incompatibil. După el, au fost declarați incompatibili Cristinel Dragomir şi Decebal Făgădău... Oare cine va fi următorul?!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi aleși locali din județul Constanța, constatați de ANI incompatibili ori în conflict de interese administrativ

06 Oct 2020 4143

Un nou proces cu Agenția Națională de Integritate. Viceprimarul unei comune din județul Constanța vrea să rămână pe funcție

01 Aug 2020 2326

Cum încearcă PSD să-și scape incompatibilii de interdicții dictate de ANI, de pe urma conflictelor de interese

30 Apr 2020 4338

Primarii îşi pot pierde mandatul dacă ANI i-a declarat incompatibili

31 Mar 2020 2072

Doi polițiști constănțeni, găsiți incompatibili de către Agenția Națională de Integritate

12 Feb 2020 2148

Un viceprimar şi un fost consilier local din judeţul Tulcea, găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate

30 May 2019 1685

Funcţionari publici, găsiţi incompatibili de către ANI

11 Jul 2018 1908

Şcoala Gimnazială „Nicolae Tonitza” din Constanţa organizează concurs. Detalii

17 Mar 2017 3453

ANI a declarat incompatibili trei viceprimari

12 Sep 2016 1866

ANI a identificat trei cazuri de primari incompatibili

08 Jul 2016 2090

Iulian Leonte, fost viceprimar al oraşului Ovidiu găsit în incompatibilitate de ANI

14 Jun 2016 3267

Viceprimarul comunei Deleni - Valentin Căbun, Neculai Soare de la Seimeni şi Titi Enache, consilier la Ovidiu, găsiţi incompatibili de ANI

31 May 2016 2028

PNL, pe cale să piardă un consilier la Mangalia Primăria Castelu, bântuită de „ghinioane“ (document)

22 Dec 2015 3552

Consilierul local constănţean Raftu Hristu a intrat în atenţia ANI

06 Nov 2015 2208

Numărul e prea mare! Nu o fi vreo problemă în interior?

27 Jul 2015 1838