Primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, la ceas aniversar



Gospodarul-şef de la Albeşti împlineşte, astăzi, 59 de ani. Gheorghe Moldovan a fost reales, în vara anului 2012, de 60,14% dintre cetăţenii prezenţi la vot, câştigând fără probleme cel de-al doilea mandat.

„Adoptat“ şi îmbrăţişat cu drag de localnicii de la Albeşti, primarul este originar din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, acolo unde a urmat, între anii 1970 şi 1975, cursurile liceului teoretic. Gheorghe Moldovan şi-a continuat pregătirea profesională la Institutul Agronomic Cluj-Napoca (1976 - 1980). Între 1980 şi 1989, a lucrat ca inginer agronom, fiind şef de fermă în cadrul IAS Albeşti. Din 1990 şi până în 1994, a fost preşedintele comisiei de lichidare a IAS-ului, iar din 1994 şi până în 2008, când a candidat pentru funcţia de primar, a îndeplinit funcţia de administrator de societate comercială. Gheorghe Moldovan este căsătorit şi are doi copii.
El este cel care a iniţiat, la Albeşti, Ziua Internaţională a Tătarilor şi Sărbătoarea „Fiii satului“, evenimente care au devenit, odată cu sosirea sa la Primărie, sărbători cu caracter permanent. Cea mai recentă manifestare de la Albeşti s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, când mii de oameni s-au adunat la serbarea câmpenească a comunei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din nefericire, regretatul primar Gheorghe Moldovan a lipsit Recepția finală a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 393, Sectorul Arsa-DJ 391-Albești-Coroana (GALERIE FOTO)

20 Feb 2023 1286

Gheorghe Moldovan, primarul din Albești, este înmormântat azi! (FOTO+VIDEO)

08 Feb 2023 6249

Când va fi condus pe ultimul drum Gheorghe Moldovan, primarul din Albești

06 Feb 2023 3686

Primăria Cumpăna „Durerea dispariţiei nu poate fi alinată decât prin rugăciune, comemorare pioasă și recunoștință”

06 Feb 2023 1474

Senatorul PNL de Constanța, Septimiu Bourceanu „A plecat dintre noi un om deosebit, un coleg implicat și un gospodar de seamă pentru comunitatea din Albești“

05 Feb 2023 1591

Președintele CJ Constanța, la locul accidentului în care a decedat primarul comunei Albești. „Este o pierdere imensă pentru toți, pentru noi colegii care l-am iubit“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 6585

Cum arată mașina implicată în accidentul de la Neptun! Primarul comunei Albești, județul Constanța, decedat în accident (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 8069

Oficial de la IPJ Constanța! Cum s-a petrecut accidentul de la Neptun în care a decedat primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 3933

Primarul PNL al comunei Albești, județul Constanța, Gheorghe Moldovan, decedat în accidentul de la Neptun (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 18966

Ce spune primarul Gheorghe Moldovan despre tragedia de la Cotu Văii. Un copil de 6 ani a murit după ce a fost mușcat de câini! (VIDEO)

13 Dec 2021 3257

Gheorghe Moldovan a scăpat de eticheta de primar incompatibil - „Am avut acelaşi inspector de integritate ca şi Klaus Iohannis“(documente)

09 Feb 2015 2957

Gheorghe Moldovan, primarul din Albești a câștigat procesul cu ANI

07 Feb 2015 1939

Motiv de sărbătoare în comuna Albeşti Primarul, Gheorghe Moldovan, îşi serbează astăzi ziua de naştere

28 May 2014 2468