Ce spune primarul Gheorghe Moldovan despre tragedia de la Cotu Văii. Un copil de 6 ani a murit după ce a fost mușcat de câini! (VIDEO)




Astăzi, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine.


Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân

 
La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului. 


Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește, transmite IPJ Constanța.





În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002.



Ce spune primarul din Albești, județul Constanța 
 

 Acum am ajuns, eu veneam dinspre Constanța. Eram în dreptul localității 23 August când am fost anunțat că un copil a fost mușcat de câine. Copilul este resuscitat în salvare. Unii spun că copilul a fost mușcat în stradă, alții în curte. Poliția face cercetările de rigoare. 



Copilul face parte dintr-o familie care s-a mutat de puțin timp în comună. Aproximativ un an , un an și jumătate. 
 


 


În zona asta locuiesc mai puțini copiii. Copilul mușcat de câine are 6 ani și venea de la școală, din ce știu eu acum. Fratele lui mai mic spune că a fost mușcat în curte. Acum nu știm exact, a declarat primarul localității Albești, județul Constanța.


Trebui să identificăm câinii , să vedem ai cui sunt. Unul este cipat, altul nu. Atunci vom putea ști ce s-a întâmplat. 


Și anul asta și anul trecut am avut cel puțin 5-6 acțiuni de castrare a câinilor, de adunarea a lor de pe stradă. Am avut o echipă de medici care au castrat câini.  Cei care au mușcat copilul sunt câini îngrijiți, se vede că sunt ai cuiva. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Cristian Vlad, viceprimar cu atribuții de primar comuna Albești, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1335

Declarații Avere Constanța Cristian Vlad, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Albești deține un teren și două case (DOCUMENTE)

25 Jul 2023 1161

Este așteptată o hotărâre de Guvern care să stabilească data alegerilor parțiale. Unde vor fi organizate scrutine în județul Constanța?

01 Apr 2023 1373

Din nefericire, regretatul primar Gheorghe Moldovan a lipsit Recepția finală a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 393, Sectorul Arsa-DJ 391-Albești-Coroana (GALERIE FOTO)

20 Feb 2023 1280

Gheorghe Moldovan, primarul din Albești, este înmormântat azi! (FOTO+VIDEO)

08 Feb 2023 6208

Când va fi condus pe ultimul drum Gheorghe Moldovan, primarul din Albești

06 Feb 2023 3678

Senatorul PNL de Constanța, Septimiu Bourceanu „A plecat dintre noi un om deosebit, un coleg implicat și un gospodar de seamă pentru comunitatea din Albești“

05 Feb 2023 1578

Președintele CJ Constanța, la locul accidentului în care a decedat primarul comunei Albești. „Este o pierdere imensă pentru toți, pentru noi colegii care l-am iubit“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 6563

Cum arată mașina implicată în accidentul de la Neptun! Primarul comunei Albești, județul Constanța, decedat în accident (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 8030

Oficial de la IPJ Constanța! Cum s-a petrecut accidentul de la Neptun în care a decedat primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 3920

Primarul PNL al comunei Albești, județul Constanța, Gheorghe Moldovan, decedat în accidentul de la Neptun (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 18925

Achiziţie nouă O firmă din Bucureşti va furniza Primăriei Albeşti o autospecială pentru colectarea deşeurilor (document)

15 Mar 2019 2656

Verdict final în cazul unui fost primar acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals

09 Feb 2019 2586

Care va fi soarta conacului de la Albeşti al moştenitorilor fostului primar al Mangaliei Ion Coman Stoian

11 Mar 2016 4146

Primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, la ceas aniversar

28 May 2015 3109