VoestAlpine a semnat cu Guvernul

In prezenta primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu, miercuri, la Palatul Victoria, a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de intelegere intre Guvernul Romaniei si compania VoestAlpine Stahl cu privire la dezvoltarea in zona Marii Negre a unui combinat siderurgic. Actul a fost semnat de catre ministrul roman pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, si de catre directorul general al companiei VoestAlpine, Wolfgang Eder. Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu si-a exprimat satisfactia privind semnarea, dupa lungi tratative, a acestui memoradum, pentru realizarea unei importante investitii de peste cinci miliarde de euro, in zona Constanta Sud Agigea. Primul-ministru Tariceanu a punctat atuurile Romaniei, care sunt legate, in opinia sa, de calitatea de membru al Uniunii Europene, pozitia geografica strategica, precum si marimea pietei interne. La randul sau, directorul general al companiei VoestAlpine, Wolfgang Eder, a aratat ca investitia va reprezenta un pas important pentru compania VoestAlpine si a apreciat implicarea Guvernului roman in acest proiect. Grupul VoestAlpine evalueaza, in prezent, mai multe amplasamente de investitie in tarile adiacente Marii Negre, cum sunt: Bulgaria, Romania, Turcia si Ucraina. Grupul austriac, cotat la Bursa din Viena, este unul dintre cei mai mari producatori europeni de produse siderurgice din clasa medie si inalta, clasandu-se intre primii trei furnizori ai industriei europene de automobile. Grupul este, totodata, al doilea furnizor al industriei de aparatura electrocasnica din Europa. Grupul austriac are in vedere construirea, pana la sfarsitul anului 2012, a unui combinat siderurgic integrat, cu o capacitate anuala de 5,5 milioane tone otel. Astfel, Romania va deveni unul din cei mai importanti producatori din Europa cu capacitati de productie de circa 15 milioane tone pe an. Valoarea totala a investitiei este estimata la peste cinci miliarde euro. Astfel, Romania ar putea atrage cea mai mare investitie straina din istorie si din regiune, aceasta reprezentand, totodata, si cea mai importanta investitie austriaca in strainatate. Investitia va crea aproximativ 7.000 de noi locuri de munca directe. Conform statisticilor mondiale, un loc de munca nou creat in industria siderurgica genereaza in amonte si aval alte zece noi locuri de munca.

Scris de: {autor}M.M.{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Staff-ul CERONAV, în Austria, prezent la un eveniment ce vizează Schengen

13 Apr 2024 490

Conexiuni maritime și economice. De la Portul Constanța la Portul Linz

09 Apr 2024 501

Oportunități de afaceri în portul Constanța Intensificarea parteneriatelor comerciale între România și Austria

13 Mar 2024 695

Întrevedere Iohannis-Nehammer la Cotroceni Discuții despre aderarea deplină a României la Schengen

07 Mar 2024 503

MApN Situația de securitate din regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, discutată de ministrul Tilvăr cu omologul său austriac

22 Feb 2024 736

Poliția Municipiului București - Autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare

05 Feb 2024 418

Biroul pentru ImigrăriUn bărbat din Nepal a fost transferat ieri

02 Feb 2024 516

Șase persoane urmărite la nivel internațional, aduse în țară de polițiști

19 Jan 2024 735

Poliția Română - Condamnați aduși în țară

19 Jan 2024 357

Arnold Schwarzenegger şi-a continuat călătoria. Fusese reţinut de vameşii germani pe aeroportul din München

18 Jan 2024 731

Sharks Gym Constanța Mădălin Pîrvulescu luptă pentru centură în Austria, la gala „Vendetta“

16 Jan 2024 1048

Euro 2024 Germania Handbaliștii de la CSM Constanța au înscris opt goluri în meciul România - Spania

15 Jan 2024 958

Sondaje de opinie „Frontierele aeriene și maritime sunt doar picătura dintr-un ocean. Credeți că România va adera la Schengen și pe cale terestră în 2024?”

14 Jan 2024 1014

Austria, referitor la aderarea României în Schengen „Ar fi greșit în acest moment să se dea undă verde pentru aderarea și cu frontierele terestre”

13 Jan 2024 624

Handbal CSM Constanța dă un sfert dintre jucătorii cu care România participă la Euro. Vineri, 12 ianuarie 2024, primul meci al tricolorilor

11 Jan 2024 1092