Distractie vs munca in vacanta de vara

Studentii vor bani multi pentru efort minim

# In cele mai multe cazuri, studentii isi doresc locuri de munca temporare, mai ales in perioada vacantei de vara * De obicei, ei aleg posturile in functie de castigurile materiale si de orarul cat mai flexibil * Cu toate ca oferta de locuri de munca a fost una foarte generoasa, studentii constanteni au ocolit Bursa locurilor de munca organizata in prima saptamana a lunii iulie, de catre AJOFM Constanta

Perioada studentiei coincide, pentru multi dintre noi, cu invatat, sesiuni lungi, nopti nedormite din cauza examenelor de a doua zi, dar si cu foarte multa distractie. Insa sunt destul de multi studenti care prefera sa se angajeze, pentru a-si umple timpul ramas liber dupa cursuri, pentru a avea o ocupatie in timpul vacantei de vara sau, pur si simplu, pentru a-si mari bugetul. Dar... oare ce isi doresc studentii constanteni sa faca in timpul lor liber? Foarte multe cereri, in perioada estivala mai ales, sunt pentru ospatari. Astfel, incurajati de ideea ca turistii veniti pe litoral in aceasta perioada lasa bacsisuri "grase" tinerii invatacei ai orasului nostru spera sa gaseasca de munca la vreo terasa sau, in cel mai fericit caz, la un restaurant in toata regula. Daca nu, este binevenit orice post in care pot beneficia de mult doritele "cadouri" constand in mici sume de bani pe care clientul le lasa sau... nu, cum iti e norocul. Cu alte cuvinte, majoritatea tinerilor care isi cauta de munca in perioada studentiei, vor job-uri temporare, care sa nu le dea prea multa bataie de cap. Domeniul in care se specializeaza pe durata studiilor universitare nu prea conteaza in momentul depunerii CV-urilor si a scrisorilor de intentie in vederea ocuparii unui loc de munca. Asta daca formalitatile sunt necesare, pentru ca, la multe locuri de munca sezoniere, primul venit este primul... angajat, pentru simplul motiv ca angajatorul este presat de timp si de clienti. Cei mai multi dintre cei care intentioneaza sa angajeze tineri pentru o anumita perioada de timp, se gandesc si la angajatii permanenti care isi doresc vara un binemeritat concediu. Asa ca, cei obositi dupa un an de munca pleaca sa se relaxeze, iar locul lor este luat de cei dornici sa invete cate ceva nou. Si cum, de cele mai multe ori, principiul "orice noutate este binevenita" se aplica si in ceea ce priveste locurile de munca pentru studenti, acestia sunt dispusi sa intreprinda orice fel de activitate. Probabil ca cea mai mare problema este ca, cei tineri, care abia au incheiat sesiunea de vara, viseaza la slujbe fabuloase si la salarii pe masura. Situatie, evident, de neimaginat, pentru angajatorii care urmaresc mana de lucru ieftina. Ofertele de locuri de munca sunt "culese" de prin ziarele care au astfel de anunturi sau aflate de la prieteni.Studentii nu prea iubesc Bursa locurilor de muncaUna dintre cele mai fericite alternative pentru studentii in cautarea unui loc de munca este Bursa locurilor de munca pentru studenti, organizata anual in luna iulie de Agentia Judeteana pentru ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Constanta. Astfel, tinerii pot sta linistiti, pentru ca ofertele sunt serioase si diversificate, iar munca "la negru" ii ocoleste in acest fel. Cu toate acestea, tinerii constanteni nu se imbulzesc sa participe la astfel de evenimente, menite sa le usureze drumul spre gasirea unui job, temporar sau nu. Anul acesta, bursa a avut loc in orasul nostru in prima saptamana a lunii iulie, in campusul Universitatii Ovidius. Cadrul, ales tocmai pentru a stimula studentii doritori sa se angajeze, a adunat o multime de angajatori dornici sa recruteze personal tanar. Din pacate, studentii nu au fost atat de receptivi pe cat se asteptau organizatorii. Firmele participante au oferit locuri de munca in domenii diverse, cum ar fi o cariera in televiziune, agent de vanzari, receptioneri si ospatari. Cu toate acestea, numai 350 de persoane au vizitat standurile angajatorilor, dintre acestea, numai 26 fiind incadrate pe loc. Totusi, 300 de tineri au fost selectati pentru sustinerea de interviuri in vederea angajarii. Se pare ca, ignorand ajutorul specializat, studentii constanteni prefera sa isi gaseasca singuri de munca, chiar daca, de cele mai multe ori se lovesc de problema "muncii la negru". Directoarea AJOFM Constanta, Emilia Murineanu, ne-a declarat ca un lucru bun la Bursa locurilor de munca pentru studenti din acest an a fost calitatea job-urilor oferite. "Nu am avut oferte numai pentru locuri de munca temporare. Au fost oferte serioase, iar rezultatele au fost multumitoare. Pe de alta parte, alternativa oferita de bursa noastra este una care ocoleste capcanele muncii "la negru", flagel care atinge in foarte multe cazuri angajatii aflati in perioada studentiei", a mai spus sefa AJOFM Constanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3492

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 659

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 388

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 616

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 816

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20620

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 543

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 743

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31282

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5462

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 752

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 960

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 781

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2770

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 778