Editorial Marele „handicap” al guvernării USL

La minister, ca la ei acasă! Miniştrii demonstrează că tratează bugetul instituţiilor guvernamentale ca pe bugetul propriu. Potrivit presei centrale, soţul ministrului Muncii primeşte de nouă ani pensie de invaliditate şi indemnizaţie de însoţitor, aceasta deşi jurnaliştii l-au surprins fără însoţitor în timp ce îşi lua nepotul de la grădiniţă.

Nu dădea semne să aibă vreunul dintre defectele de sănătate pentru care a primit timp de nouă ani peste 54.000 de lei numai din indemnizaţia de însoţitor. Domnul în cauză primeşte lunar cu mult peste aşteptările a numeroase persoane cu handicap. Astfel că pensia este de 930 de lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor ajunge la 610 lei. Un venit la care cei mulţi cu handicap nici nu visează.
Cum au decis medicii specialişti că el poate fi încadrat la gradul I de handicap? În cererea soţului ministrului apar mai multe boli. Mai precis, acesta acuză probleme grave de locomoţie sau chiar de hrănire, fapt pentru care s-a şi considerat că ar avea nevoie şi de un însoţitor, care în realitate nu îl însoţeşte...

Că tot suntem la Ministerul Muncii, ministerul care acordă subvenţiile pentru încălzire şi alte tipuri de ajutoare sociale, ar fi de cercetat mai amănunţit cum se acordă şi acestea sau mai bine spus ar merita să se facă o verificare pentru a se afla dacă mai există soţi, soţii, mătuşi ale miniştrilor din Guvern pentru care s-a considerat, de asemenea, că merită sprijin financiar de orice fel. Nu este exclus să avem parte şi de alte astfel de cazuri.
Ce este şi mai dureros este că ministrul tace. Întrebat de cele întâmplate, ministrul Muncii a refuzat să ofere clarificări. Tăcerea este uneori cel mai bun răspuns. Însă nu şi în acest caz. Sperăm că doamna ministru va avea argumente să demonstreze contrariul, altfel ar trebui să ne demonstreze tuturor că există demnitate la nivel guvernamental. Iar în această situaţie în care liberalii ameninţă cu ieşirea de la guvernare, cel puţin plecarea ministrului Muncii pare a fi inevitabilă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 339

Precizări importante ale Ministerului Muncii referitoare la proiectul privind noua lege a salarizării

08 May 2024 475

Vești bune pentru pensionari! Este vorba despre drumurile la Casele de Pensii

06 May 2024 510

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 660

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 491

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 698

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 503

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 561

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 593

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 3023

Protest la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1619

Vești bune pentru românii cu venituri mici! A crescut numărul beneficiarilor de carduri sociale pentru alimente

22 Feb 2024 783

Salariații din asistență socială amenință cu protest la Ministerul Muncii

19 Feb 2024 732

Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă stimulente tinerilor care se angajează

16 Feb 2024 734

Ministrul Muncii „Continuăm dialogul cu partenerii sociali ca să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl”

07 Feb 2024 633