Imperiul piscicol al consilierului Olaru

deschidere_sate.jpgÎn decurs de câţiva ani, afaceristul Alexandru Olaru a ajuns stăpânul bălţilor Baciu şi Vederoasa

Consilierul local PSD din Cernavodă, Alexandru Olaru, deţine o afacere mai mult decât prosperă în domeniul piscicol, fiind cunoscut în zonă ca un adevărat „baron" al bălţilor Baciu şi Vederoasa, din Rasova, respectiv Aliman.

Pentru diferitele obiective de investiţii ale SC Oxipest & Alex SRL, al cărei administrator şi unic asociat este, Alexandru Olaru a apelat direct la Consiliul Judeţean Constanţa. Este vorba despre investiţii pe raza administrativ-teritorială a comunelor Rasova şi Aliman. Firma lui Olaru a solicitat CJC, în 2009, o autorizaţie de construire pentru „Amenajare terenuri de sport, teren de tenis, teren minifotbal, estacadă (n.r. punte fixă construită la ţărm) de pescuit şi piscină". Ceea ce sare în ochi este faptul că documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, înregistrată cu nr. 18097, a fost depusă pe 10.09.2009, iar CJC a eliberat autorizaţia pe 11.09.2009, adică exact a doua zi. Aruncând o privire pe raportul anual din 2009 al CJC cu privire la „autorizaţiile de construcţie", cum citim de pe site-ul propriu al CJC, descoperim că sunt rare situaţiile în care o autorizaţie de construire este eliberată peste noapte.

Olaru: „Nu ieşise noua lege"

Rasova_Domeniu_Alexandru_Olaru_18_.jpgFirma lui Olaru a obţinut recent o nouă autorizaţie de construire de la CJC, şi tot pocnind din degete. După cum aflăm din raportul anual pe 2010 cu privire la situaţia autorizaţiilor de urbanism, SC Oxipest & Alex SRL a depus solicitarea de obţinere a autorizaţiei de construire cu nr. 12070 pe 18 iunie 2010 şi i s-a eliberat documentul pe 28.06.2010, adică în zece zile. Contactat telefonic, afaceristul Alexandru Olaru a precizat că pentru prima autorizaţie, cea eliberată pe 11.09.2009, a apelat la CJC şi nu la Primăria Aliman, pentru că la acea dată nu „ieşise noua lege". Îl contrazicem, pe 16 iulie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 261/2009, care aprobă Ordonanţa de Urgenţă nr. 214/2008 pentru modificarea normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Precizăm că modificările legii au dat undă verde eliberării documentaţiilor de urbanism de către comunităţile locale. În ceea ce priveşte cea de-a doua autorizaţie, obţinută în 2010, Olaru a afirmat că este vorba despre o investiţie pe teritoriul a două comune şi de aceea a apelat la CJC. În ceea ce priveşte faptul că i s-au eliberat autorizaţiile de construcţie peste noapte, cel mult în câteva zile, social-democratul Alexandru Olaru a negat acest aspect, declarând că obţinerea documentelor a durat doi ani.

Mihalache Neamţu: „Consiliul Judeţean nu trebuia să-şi bage nasul"

Rasova_Domeniu_Alexandru_Olaru_16_.jpgDe cealaltă parte, primarul comunei Rasova, Mihalache Neamţu, afirmă că CJC nu trebuia să-i elibereze lui Olaru autorizaţia de construire pentru că, susţine el, investiţia s-ar situa pe terenul pentru care Primăria Rasova se judecă de ceva timp cu firma lui Olaru. „Consiliul Judeţean nu trebuia să-şi bage nasul şi să elibereze o autorizaţie de construire pentru acest teren pentru care noi ne judecăm cu Alexandru Olaru. Ştiu că voia să-şi facă un debarcader. Noi ne judecăm pe o suprafaţă de 50-60 de hectare de teren cu firma dumnealui", ne-a declarat primarul, adăugând că o mare parte din această suprafaţă ar fi fost inundată voluntar de către afacerist. Primarul din Rasova a adăugat că dacă se dovedeşte că CJC a eliberat abuziv autorizaţia de construcţie pe terenul aflat sub litigiu, va da în judecată instituţia. „Lăsăm justiţia să-şi facă treaba şi vor ieşi la iveală toate neregulile", ne-a declarat primarul din Rasova. De cealaltă parte, Olaru neagă că investiţia pentru care CJC i-a eliberat autorizaţia de construire anul acesta, se situează pe terenul aflat sub litigiu. „Eu am teren concesionat şi de la Aliman, şi de ADS (n.r. Agenţia Domeniilor Statului) şi de la Rasova. Totul este legal", susţine piscicultorul. De precizat că l-am contactat telefonic şi pe purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, pentru a afla dacă autorizaţia de construire a fost eliberată pe un teren aflat sub litigiu. A notat datele autorizaţiei afirmând că se va interesa. Când am revenit, nu ne-a mai răspuns la telefon.

Venit de zece miliarde pentru piscicultorul Olaru, în 2008

Cert este că, de la an la an, Olaru şi-a construit pe teritoriul celor două comune un adevărat imperiu piscicol, afacerea cu peşte aducându-i un venit din dividende de 1.000.000 lei anual, adică de zece miliarde de lei vechi, după cum aflăm din declaraţia sa de avere, depusă pe site-ul Primăriei Cernavodă, în calitate de consilier local PSD. Cu alte cuvinte, interesele lui Olaru legate de afacerea sa ce are ca obiect de activitate „comerţul cu amănuntul al peştelui, crustaceelor şi moluştelor, în magazine specializate" şi de bălţile formate de-a lungul Dunării, pe teritoriul comunelor Rasova şi Aliman, sunt evidente. Reamintim că numele lui Olaru este legat şi de dosarul privind concesionarea Bălţii Vederoasa de pe teritoriul comunei Aliman. Concesiunea a fost încheiată între Primăria Aliman şi Asociaţia de Pescuit şi Vânătoare „Iepuraşul" Cernavodă, reprezentată de către Olaru.

Vila pe care Olaru şi-a construit-o sub deal, la pădure, în apropierea bălţii Baciu, se poate vedea de la distanţă, chiar de pe drumul judeţean ce face legătura între comunele Aliman şi Rasova. Localnicii spun că acolo sunt invitaţi să pună ţara la cale, la o ciorbă de peşte, oameni importanţi, prin intermediul cărora afaceristul vrea să-şi menţină influenţa în zonă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 februarie 2024

23 Feb 2024 794

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9197

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 noiembrie 2023

29 Nov 2023 882

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iunie 2023

21 Jun 2023 1301

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2023

17 May 2023 1710

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 august 2022

18 Aug 2022 2307

Universitatea Ovidius din Constanța Profesorul Dan Alexandru Grigorescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa“

08 Dec 2021 1523

Testele Covid pentru copii Discuții contradictorii între părinți - „O să-i spun copilului meu să stea departe de copilul tău netestat!“. Care este poziția oficială ISJ Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Dec 2021 3352

Alexandru Rafila „Certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun“

24 Nov 2021 1399

Alexandru Nicolae Bociu - noul președinte al ANSVSA

22 Nov 2021 2482

Petrecere de Halloween, întreruptă de polițiști, în municipiul Constanța

31 Oct 2021 2215

Prima întâlnire a Consorțiului Universitaria în noua sa formula

25 Oct 2021 1798

Primăria municipiului Medgidia, licitație pentru lucrări suplimentare la Colegiul Kemal Ataturk (document)

24 Sep 2021 2808

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 august 2021

10 Aug 2021 4052

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2021

05 Aug 2021 2316