Lucrările edilitare din Oltina, efectuate în regie proprie Gheorghe Chirciu - „Vreau să dezvolt societatea Consiliului Local"

Oltina_Gheorghe_Chirciu.jpgAdministraţia locală a comunei Oltina, reprezentată de primarul Gheorghe Chirciu, continuă investiţiile importante pentru comunitate.

Primarul Gheorghe Chirciu ne-a declarat că lucrările edilitare necesare în comună sunt efectuate cu angajaţii societăţii înfiinţate în acest sens de către Consiliul Local Oltina. „Cu angajaţii de la SC Top Servicii Publice Oltina SRL am realizat gardul de la stadion, împrejmuirea Şcolii Răzoare, a primăriei şi a Şcolii Oltina. Vreau să dezvolt această societate pentru ca investiţiile de care avem nevoie în comună să fie făcute în regie proprie, astfel încât să facem economie la bugetul local", a subliniat edilul.

Oltina_investitii_Oltina_primaria_04.jpgÎn Oltina a început de miercuri să funcţioneze serviciul de colectare a deşeurilor, derulat în parteneriat cu Deleni şi alte şase comune constănţene. Bugetul total al proiectului este de 1.118.911,64 euro, din care contribuţia Comisiei Europene este de 957.088,49 euro, iar contribuţia celor opt comunităţi locale partenere - Deleni, Adamclisi, Dobromir, Ion Corvin, Oltina, Ostrov, Lipniţa şi Băneasa - de 161.823,15 euro. Potrivit primarului Chirciu, în prealabil au fost distribuite gospodăriilor din comună pubelele pentru deşeuri. Prin acest proiect derulat cu bani europeni au fost achiziţionate în total 27.393 de europubele şi 237 de containere.

„Avem nevoie de telefonie mobilă"

O problemă cu care se confruntă comunitatea locală din Oltina este legată de faptul că pe teritoriul comunei nu este amplasată nicio antenă a unei reţele de telefonie mobilă, astfel încât, de multe ori locuitorii comunei nu pot vorbi la telefon când au nevoie pentru că nu există semnal. „N-avem niciun serviciu de telefonie mobilă care să acopere zona. Uneori nu putem vorbi la telefon deloc. Vrem o antenă în zonă", ne-a declarat o locuitoare a comunei.

A început campania?!

În paralel cu investiţiile prioritare pentru comunitate, autoritatea locală organizează şi evenimente care însufleţesc viaţa socială a comunei. Pe 2 iunie, de Înălţare, locuitorii din Satu Nou au serbat hramul bisericii. Apropierea campaniei electorale pentru alegerile de anul viitor face ca la manifestări de acest gen, dedicate în primul rând membrilor comunităţii locale, să apară şi reprezentanţi ai partidelor politice. Sătenii au fost nemulţumiţi că la acest eveniment religios şi-au făcut apariţia şi reprezentanţi ai PSD precum senatorul Nicolae Moga sau fostul inspector şcolar general Petrică Miu, cunoscut ca făcând parte din echipa social-democrată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Agenția Națională de Integritate, învinsă în instanță de un fost primar din județul Constanța!

12 Jul 2022 2240

Fostul primar de la Oltina, în așteptarea verdictului instanței pentru procesul cu Agenția de Integritate

29 Jun 2022 1481

Fostul primar de la Oltina, Gheorghe Chirciu, dat în judecată de fostul angajator

19 Feb 2022 2710

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-decizie pentru Gheorghe Chirciu fost primar al comunei Oltina

17 Oct 2020 3792

#alegerilocale2020 Primarul fără antecameră și secretară există! L-am descoperit la Oltina în județul Constanța. Vă invităm să-l cunoașteți!

10 Sep 2020 5488

Mesaj de interes public Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu - „Lumea să aibă grijă, să se ferească de ce este mai rău”

30 Mar 2020 2032

Şedinţă ordinară la Consiliul Local Oltina cu niciun proiect de hotărâre aprobat

20 Oct 2016 1974

Şedinţă ordinară la Consiliul Local Oltina (document)

13 Oct 2016 2009

Curtea de Apel Constanţa, decizie împortantă privind primarul din Oltina Gheorghe Chirciu

01 Jul 2016 3143

Nicolae Anghel, de la Castelu, al patrulea primar din Constanţa lăsat fără mandat de prefectul Ion Constantin

17 Nov 2015 7602

Primarii fără mandat, cu jalba-n proţap la instanţă Prefectul Ion Constantin a sesizat organul de cercetare penală în cazul primarului de la Castelu (documente)

01 Oct 2015 3405

„Este vorba despre influenţa cuiva“ Primarii demişi prin ordinul prefectului nu se resemnează. Au atacat decizia în instanţă

23 Sep 2015 2724

Fostul primar al localităţii Oltina a contestat în instanţă ordinului emis de prefectul Constanţei

22 Sep 2015 1795

Trei primari din judeţul Constanţa şi-au pierdut mandatele Situaţie inedită la Tuzla - viceprimarul, reţinut, aseară, de DNA

16 Sep 2015 4176

PNL Constanța face precizări cu privire la „ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Oltina, Gheorghe Chirciu”

11 Sep 2015 2090