Lucrările la cele trei drumuri de exploatare se apropie de final, în Hârşova

Lucrările la cele trei drumuri de exploatare agricolă se apropie de finalizare. Primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, a afirmat că cele trei trasee au fost pietruite şi că în 20 de zile urmează să fie montat covorul asfaltic.
Traseele de exploatare sunt următoarele: DN2A - Apele Termale, DN2A - Vadu Oii şi DN2A - DC 68 Hârşova - Ciobanu. Acestea vor deservi o suprafaţă agricolă de 1.200 de hectare şi au o lungime de 7 kilometri.

Lucrările de asfaltare continuă şi în oraş. Edilul a declarat că a primit sprijin din partea Consiliului Judeţean Constanţa, care prin Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, a asfaltat în ultima perioada aproximativ trei kilometri de străzi. Vorbim de lucrări în valoare de 750.000 de lei. Primarul oraşului Hârşova susţine că nu renunţă la colaborarea cu staţia de asfalt de la Cuza Vodă, care aparţine de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, de unde, de ceva timp, achiziţionează asfalt pentru reparaţia străzilor şi montarea de covor asfaltic. „Cu asfaltul de la staţia Cuza Vodă reparăm străzile mai mici, iar costurile sunt reduse, întrucât lucrările sunt executate de echipa primăriei”, a explicat şeful autorităţii locale.

O veste bună pentru oraş o reprezintă realizarea unui proiect de 7 milioane de euro, tot pe infrastructură drumuri. Până la sfârşitul acestei luni, Primăria oraşului Hârşova speră ca va semna contractul de finanţare aferent acestui proiect, care prevede asfaltarea a 10 kilometri de drum. Proiectul se realizează pe Axa 2 POR.
De asemenea, potrivit edilului, la această dată, RAJA execută la Hârşova, cu fonduri europene, o lucrare de aproximativ 6 milioane de euro, pe POS Mediu, ce presupune realizarea unei staţii de epurare, a trei staţii de pompare, a unei conducte de refulare şi a şase puţuri, astfel încât locuitorii, dar şi turiştii care vin la Hârşova să beneficieze de cea mai bună apă. Potrivit primarului, lucrarea este realizată deja în proporţie de 40%, iar proiectul este programat să se finalizeze la jumătatea anului viitor.
 
Apele Termale, în lucrări de modernizare
 
Forajul din zona Apelor Termale, vechi de 40 de ani, a fost înlocuit cu unul nou, care asigură pentru cei care vin vara la băi „45 de tone de apă fierbinte şi un nămol puternic tămăduitor”, susţine edilul. Potrivit primarului Tudor Nădrag, nu puţini sunt turiştii care vin vara la Hârşova şi care apreciază că apele termale de aici sunt cele mai bune din ţară. Şeful autorităţii locale declară că a fost construit şi un bazin nou, urmând ca în primăvara anului viitor să fie amenajat încă unul. Aceste bazine se vor adresa celor care vor să facă, ca şi până acum, băi gratuit.

Şeful autorităţii locale a precizat că este deschis investitorilor interesaţi să realizeze la Hârşova o staţiune balneară, însă, nu înainte ca aceştia să demonstreze că au „5 milioane de euro în cont”. Primarul a explicat că au bătut la uşa Primăriei oraşului Hârşova mai multe persoane, care şi-au exprimat dorinţa de a amenaja aici căsuţe de lemn, însă sub nicio formă nu le-a acceptat oferta, întrucât viziunea sa privind valorificarea zonei este alta şi face trimitere la amenajarea unei baze de tratament, a unui mini-hotel şi a unui debarcader la Dunăre. Pe de altă parte, edilul a purtat deja discuţii cu investitori din Israel, care ar fi de acord cu propunerea sa. Edilul speră ca aceştia să nu se răzgândească, urmând ca în primăvara anului viitor să fie puse la punct toate detaliile.
 
Parteneriat cu ţările nordice
 

Pentru promovarea Apelor Termale şi nu numai (la Hârşova se află şi cel mai vechi sit neolitic din Europa, unde în fiecare vară fac săpături cercetători din Franţa), primarul Tudor Nădrag ia în calcul încheierea de parteneriate cu ţările nordice, amatoare de zone cu o climă mai blândă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident groaznic la Dorobanțu, Constanța! Un motociclist şi pasagerul său au murit după impactul cu un buldoexcavator! Prima condamnare (FOTO+VIDEO)

18 Jul 2023 4111

Lumea marinarilor Ce folos că-i marea noastră? „Gloria”, „Petromar”, Marea Neagră

17 Sep 2021 7436

Drumul de exploatare De212 va fi modernizat. Primăria Tuzla a depus documentația la APM Constanța

13 Sep 2021 1672

Lucrări la Varianta Constanța Despăgubiri de 680.000 de lei din cauza unui drum care nu există în teren. A fost întocmită expertiza

05 Nov 2020 2147

Drum existent doar pe hârtie? Constănţeancă despăgubită cu peste 680.000 de lei, în urma exproprierii pentru varianta Constanţei

21 Jan 2020 5207

Zece hectare de cătină la Tortoman. Detalii din actele depuse la APM Constanța (documente)

25 Sep 2018 2779

Fermă de cătină la Tortoman! Cine sunt investitorii

22 Sep 2018 2798

Ce societate se va ocupa de proiectarea și execuția unui drum de acces în localitatea Tortomanu, județul Constanța. Ce valoare are contractul (document)

03 Apr 2018 2176

Consiliul Judeţean Constanţa cumpără servicii pentru cadastrarea drumurilor de exploatare din Deleni

06 Oct 2017 2438

Transfăgărăşanul, la ceas aniversar

20 Sep 2015 2113

Dumitru Dragu se opreşte la un singur mandat Drumul de exploatare agricolă şi centrul after school, două proiecte de succes la Târguşor

20 Aug 2015 3026

Va avea 21 de turbine SC Extrapower SA construiește un parc eolian la Cobadin

09 May 2015 2823

Reţeaua de apă din Potârnichea, proiect finalizat cu succes În curând, la Topraisar va începe construcţia centrului after-school

27 Jan 2015 2260

Proiecte importante, finalizate la Topraisar Reţeaua de apă din Potârnichea şi drumul de exploatare agricolă, „misiuni îndeplinite“

10 Nov 2014 2548

Planuri mari pentru dezvoltarea infrastructurii la Limanu Promenadă la 2 Mai şi construirea unui nou drum spre Bulgaria

30 Oct 2014 1995