Lucrările la sistemul de canalizare de la Rasova au fost amânate

Licitaţia privind realizarea reţelei de canalizare la Rasova a fost contestată. Şeful autorităţii locale susţine că, din cauza contestaţiei, demararea lucrărilor este amânată cu o lună de zile. „Cei de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au respins contestaţia agentului economic, însă acesta a apelat la instanţă, urmând ca în 20 de zile să se judece procesul. Nu putem începe lucrările până când instanţa nu se va pronunţa”, a afirmat şeful autorităţii locale. Primarul de la Rasova, Mihalache Neamţu, a precizat că în 30 de zile constructorul va putea să deschidă şantierul şi să iniţieze lucrările la sistemul de canalizare. Pe lângă reţeaua de canalizare ce se va monta pe o suprafaţă de 12 kilometri, vor fi construite o staţie de epurare şi o staţie de clorinare, a menţionat primarul comunei Rasova. Amintim că proiectul se derulează prin Administraţia Fondului de Mediu, fiind în valoare de 8.700.000 de lei. În urma finalizării lucrării, 2.000 de localnici se vor putea racorda la reţeaua de canalizare, a menţionat primarul Mihalache Neamţu.

Buget sărac pe 2013

Şeful autorităţii locale a menţionat că a fost aprobat bugetul localităţii. Întrebat cum arată bugetul pe anul 2013, gospodarul-şef a precizat că „este mai sărac decât cel de anul trecut cu 20%”, adăugând: „Ne chinuim, pentru că banii sunt puţini cu fiecare an care trece”. Primarul Mihalache Neamţu a afirmat că momentan cu banii de care dispune nu este în măsură să dezvolte proiecte de investiţii, întrucât aceştia abia ajung pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța, răspuns pozitiv Casa de Asigurari a Avocaților din România investește în orașul Techirghiol

03 May 2024 481

Licitații Constanța Obenman Construct SRL va încasa peste un milion de lei de la Primăria Cernavodă. Iată ce contact a obținut (DOCUMENT)

02 May 2024 458

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 543

Licitații Tulcea Sofvi Construct Instal SRL și Tehno-Edil AMF SRL extind canalizarea din Slava Rusă, din comuna Slava Cercheză! Contract peste 930.000 de euro (DOCUMENT)

16 Apr 2024 443

Cumpărări directe Roadconstruct SRL și Goods Provider Serv SRL au semnat cu Primăria Năvodari. Este vizat proiectul privind înființarea unei canalizări menajere în zona de nord a orașului (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 407

ZIUA LIVE Ce proiecte au candidații PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 834

MDLPA S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid, din Constanța

03 Apr 2024 632

ZIUA LIVE Candidații PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman față în față cu cetățenii!

03 Apr 2024 1029

Alex Building SRL și Anderssen SRL se vor ocupa de înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Albești, județul Constanța! (DOCUMENT)

01 Apr 2024 990

DGASPC Constanța investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

30 Mar 2024 513

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 524

Amendă usturătoare, primită de o firmă! Garda de Mediu Constanța a avut un control planificat

26 Mar 2024 597

Licitații Tulcea Extinderea rețelei de canalizare în Jijila, județul Tulcea, costă peste 4,17 milioane de euro! Ce firme și-au adjudecat contractul (DOCUMENT)

25 Mar 2024 626

Cumpărări directe Constanța Decolmat Instal SRL, cu un singur salariat în 2022, va repara conductele de apă din comuna Poarta Albă (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 744

Cumpărări directe Constanța Aliana-Team Consulting SRL va întocmi documentația pentru realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare, în comuna Pantelimon (DOCUMENT)

12 Mar 2024 674