Poarta Alba ar putea fi legata de Mamaia printr-un by-pass

CAP_2_Poarta_Alba1.jpgŞoseaua de descărcare ar putea fi construită din fondurile alocate Zonei Metropolitane Constanţa

Primăria Poarta Albă va demara elaborarea mai multor studii de fezabilitate în vederea realizării unor proiecte de interes comunitar.

Potrivit primarului Vasile Delicoti, în momentul de faţă se află în derularea întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru asfaltarea tuturor străzilor interioare ale comunei. Este vorba despre străzi în lungime totală de 23 de kilometri. Edilul comunei caută, totodată, şi soluţii de finanţare pentru aceste proiecte. „Vom încerca să facem rost de fonduri fie prin bugetul de stat, fie din fonduri post-aderare, prin intermediul unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară", ne-a declarat primarul Vasile Delicoti.
Edilul comunei a adăugat că pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu Local se va afla şi un proiect de hotărâre privind construirea unei punţi pietonale sau a unui pod între cartierul Via şi localitatea Poarta Albă, în dreptul Colegiului Agricol. „Vom face fie o punte pietonală, fie un pod pentru vehicule cu masa cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone", a subliniat Vasile Delicoti.

Poarta_Alba_Vasile_Delicoti_02.jpgZona Metropolitană a rămas fără şef

De asemenea, primarul din Poarta Albă intenţionează să reabiliteze şi DC 89, pe care ar vrea să îl includă într-un proiect comun cu oraşele Năvodari şi Ovidiu. „Acest drum ar putea fi o variantă de descărcare a traficului, pentru că ar putea să ducă până în Mamaia Sat", a afirmat Vasile Delicoti, adăugând că proiectul ar putea fi finanţat din fondurile alocate Zonei Metropolitane Constanţa, care sunt de 92 milioane de euro. 
De precizat că din Zona Metropolitană Constanţa fac parte, pe lângă municipiul Constanţa, oraşele Năvodari, Eforie, Ovidiu, Murfatlar, Techirghiol şi comunele Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu şi Poarta Albă. Până nu demult, preşedintele Zonei Metropolitane era fostul viceprimar al Constanţei, Nicolae Nemirschi, însă acesta urmează să fie înlocuit, având în vedere că a fost numit ministru al Mediului. (P)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

pita florin alexandru

06 Nov, 2009 17:34

sunt de la liceul agricol poarta alba fa si u terenu

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 318

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 548

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 839

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 698

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 532

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1461

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 887

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 651

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 824

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1057

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1451

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1703

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1099

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 860

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 672