Premierul Victor Ponta şi vicepremierul Gabriel Oprea, aşteptaţi la Ziua Comunei Saraiu

Administraţia publică locală de la Saraiu pregăteşte cea de-a doua ediţie a Zilei Comunei. Se anunţă o a doua ediţie cu invitaţi de seamă, semn că eforturile depuse de primarul la primul mandat Dorinela Irimia şi echipa sa nu întârzie să primească aprecierea necesară.
Anul trecut, în zilele de 13 şi 14 octombrie, primarul Dorinela Irimia i-a uimit pe localnici cu lucrările de sistematizare a centrului comunei, realizate într-un timp record, şi cu un impresionant eveniment religios (au fost aduse Moaştele Preacuvioasei Maici Parascheva). Şi de această dată, în cadrul celei de-a doua ediţii a sărbătorii, şefa autorităţii locale va reuşi să aducă localitatea în centrul atenţiei. Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat că va fi prezent în data 13 octombrie la Saraiu. De asemenea, se aşteptă confirmarea premierului Victor Ponta, existând mari şanse ca prim-ministrul să sosească în localitatea constănţeană. Senatorii Ion Toma şi Laurenţiu Chirvăsuţă sunt aşteptaţi şi ei la Saraiu, dar printre invitaţi se află şi parlamentarii constănţeni Puiu Haşotti şi Mihai Lupu. 

Trei mari inaugurări

Sărbătoarea din acest an va culmina cu trei inaugurări. O piaţă în aer liber, construită la standarde europene, îşi va deschide porţile. De asemenea, va fi dezvelit un monument închinat Cuvioasei Parascheva, protectoarea localităţii. Monumentul, realizat de echipa Saga Concept de la Cluj, va fi sfinţit de Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Monumentul are 5,40 metri înălţime, este din granit şi prezintă patru faţade închinate Cuvioasei Parascheva, lui Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan. Icoanele sunt realizate manual, a precizat şefa autorităţii locale. „Alături de monument va avea loc o altă inaugurare, o enigmă a evenimentului, care va fi elucidată la momentul potrivit”, a declarat, ieri, şefa autorităţii locale. Primarul Dorinela Irimia a precizat că după evenimentele dedicate celor trei inaugurări, va avea loc un moment artistic.
Întrebată dacă prezenţa oficialităţilor de la Bucureşti este întâmplătoare sau are legătură cu numeroasele obiective realizate într-un timp record în Saraiu, şefa autorităţii locale a răspuns: „Mă străduiesc să fac localitatea cunoscută atât prin proiectele pe care le implementez, cât şi prin cele viitoare”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 650

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 979

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 928

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 1028

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1525

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1521

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1444

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2281

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2659

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3449

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3699

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4186

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3350

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5612

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2101