Primarii ar putea ridica din umeri la alegeri

manuela1_editorial.jpgAr trebui să ne bucurăm că vin alegerile. Ştiu, pare că bat câmpii, însă nu este chiar aşa. Am auzit, în ultima perioadă, tot mai mulţi primari care se bucurau că vin noi alegeri. Din experienţă, edilii ştiu că, de aceste zile mari, mai primesc şi comunităţile locale ceva fonduri.

Asta ca să vadă electoratul că se face ceva pentru el, că lucrurile se mişcă. Mă gândeam că având un Guvern bicolor, format din ministere roşii şi portocalii, deţinătorii portofoliilor vor sări care mai de care să dea câte ceva pentru comunităţi. În afară de amenzi pentru neînchiderea gropilor de gunoi sau funcţionarea şcolilor fără autorizaţie sanitară, de pildă. Mă gândesc că ministerele ar trebui să sară cu banul care mai de care, că doar se apropie o competiţie politică. Sunt încă optimistă, ca şi unii primari, că acest lucru urmează să se întâmple. Faptul că până acum nu s-a mişcat mai nimic şi că primăriile nu au prea primit bani nici pentru drumuri, nici pentru şcoli şi nici pentru electrificarea unor cartiere noi, de exemplu, eu îl percep ca pe o „linişte dinaintea furtunii". Mă gândesc, mai optimistă din fire cum sunt, că trecem printr-o perioadă de acalmie, după care ministerele vor începe să „bombardeze" primăriile cu fonduri. Totuşi, e adevărat că timpul trece foarte repede şi ne trezim mâine că ne cheamă la urne, aşa, pe stomacul gol.

În aceste condiţii, primarii devin mai conştienţi de puterea lor, de faptul că sunt şefii comunităţilor, şi că majoritatea locuitorilor din aceste comunităţi îi ascultă dacă îi respectă. De asemenea, primarii pot lesne să arate cu degetul către cel care nu-i oferă fonduri pentru rezolvarea unei probleme sau a alteia, reclamată de locuitori. Dacă primarii sunt conştienţi de puterea lor, cred că ar trebui să fie conştienţi şi cei de la centru, care conduc formaţiunile politice, care-şi desemnează candidaţii pentru preşedinţie şi care vor voturi de la comunităţi. Dacă Executivul se va face că plouă în perioada următoare, cu siguranţă că vom avea parte de o nouă demonstraţie de absenteism electoral. Oamenii s-au săturat să audă cum şi în ce fel vor fi ajutaţi, ei vor să vadă concret aceste ajutoare. Sunt multe comunităţi locale care au demarat construcţia unor instituţii de învăţământ şi care au stopat lucrările, din lipsă de bani. Unele dintre aceste imobile sunt finalizate în proporţie de 90%, însă constructorul nu vrea să mai continue lucrările pentru că are miliarde de recuperat de la comunităţile locale. Primarii nu pot deocamdată decât să ridice din umeri. Este posibil să o facă şi în pragul alegerilor prezidenţiale. Cert este faptul că se preconizează deja o prezenţă scăzută la vot, mai ales în localităţile sărace.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

surmelis argentina pusa

02 Oct, 2009 09:55

Ce va face acum d-l TUDOR NADRAG,primarul orasului Harsova de Constanta ,cand PSD-ul numai este la putere? Nu-i este dor de PD-L ul cel abandonat ,in urma cu un an de zile ?

surmelis argentina pusa

30 Sep, 2009 20:19

N-ar fi exclus ,ca in viitorul apropiat ,d-l IONEL CHIRITA de la PNL si CONSILIER LOCAL al orasului Harsova de Constanta sa vina cu o cerere de DEMISIE impotriva d-lui primar TUDOR NADRAG de la PSD ,SEMNATA de cel putin 3-400 de persoane,la prefectura CONSTANTA ,spre ai lua fotoliul de primar.

surmelis argentina pusa

25 Sep, 2009 16:54

Fostul primar liberal, al orasului Harsova de Constanta ,d=l IONEL CHIRITA , a avut 87 de miliarde de lei vechi alocati unei cladiri sociale ,adica AZILUL DE BATRANI,care nici in pana azi nu a fost finalizat . De ce ? Bani au fost mai mult decat trebuia si totusi AZILUL DE BATRANI nu este inca finalizat. Cine este de vina ? Nu cumva fostul PRIMAR LIBERAL ? Acest primar liberal a dorit sa prinda si al treilea mandat de primar ,dar culmea a ABANDONAT ,impreuna cu intreaga ECHIPA LIBERALA de pe lista consilierilor locali ,de a mai intra in al doilea tur de scrutin , ceilalti membrii liberali pentru posturile, de consilieri locali.Deci au RENUNTAT la CURSA ELECTORALA in BLOC si totusi au ocupat fotoliile de CONSILIERI LOCALI timp de un an jumate.Luati la intrebari si invinuiti de faptul ca timp de un an jumate membrii liberali au ocupat fotoliile de consilieri locali ILEGAL,s-a afirmat ideea ca POPULATIA ia ales. Sunt de acord ca prin vot secret se aleg consilierii ,dar nu inteleg de ce atata inversunare in a recunoaste ca de fapt AU FRAUDAT ALEGERILE ELECTORALE de acum un an jumate , chiar prin RENUNTAREA membrilor liberali inscrisi pe lista de consilieri locali.Deci ,listele membrilor liberali trebuiau sa fie RETRASE DIN COMPETITIE alaturi de cea a d-lui IONEL CHIRITA, DEOARECE NU-SI MAI AVEAU ROSTUL .Acest lucru nu s-a intamplat ,ba din contra s-a continuat ca si cum nu s-a intamplat nimic. Inainte de 08-04-2009,nu aveam internet si nu puteam sa ma informez asupra situatiei reale ,cat de cat ,care era in primaria Harsova ,de aceea de abia acum am inteles ceeace s-a intamplat in urma cu un an jumate la alegerile pentru postul de primar si de consilieri locali. De multe ori intrebam diferite persoane daca stiu de existenta d-lui IONEL CHIRITA ca membru in consiliul local si am constatat ca exista o INFORMARE DENATURATA in acest oras ,deoarece toata lumea era convinsa ca, d-l mai sus mentionat, NU era consilier local.Intrand pe site-ul Primariei Harsova ,am constatat ca cineva de rea credinta a dat zvonul in oras ca nu ar fi CONSILIER LOCAL.

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 789

Handbal Victorie în deplasare cu Potaissa Turda și CSM Constanța s-a calificat în sferturile Cupei României

20 Mar 2024 927

Sondaje de opinie Peste 70% dintre participanții la sondaj nu cred că România va adera la Schengen și pe cale terestră în 2024!

21 Jan 2024 1100

BTA 38% dintre bulgarii dintr-un studiu global sunt pesimişti faţă de 2024, alţi 18% - optimişti

01 Jan 2024 754

CSM Constanța „Pentru România!“, a strigat Elena Zaharia, după ce a învins-o pe japoneza Rin Mende la Campionatul Mondial

02 Dec 2023 1114

Tenis de masă CSM Constanța s-a calificat în sferturile ETTU EuroCup Women

16 Nov 2023 860

Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României (GALERIE FOTO)

07 Oct 2023 1024

Gânduri frumoase pentru elevi Bogdan Huțucă, deputat PNL - „Educația este cea mai bună trambulină spre o carieră de succes"!

11 Sep 2023 754

Liga a 4-a Constanța 2023/2024 Fotbalist nigerian la Viitorul Cobadin. Transferat și un jucător care a evoluat în Germania (GALERIE FOTO)

16 Aug 2023 3608

Tenis de masă Medalie pentru fetele de la LPS „Nicolae Rotaru“ la Naționalele de juniori Under-13

15 May 2023 1861

Horoscop Este rost de câștiguri importante la debutul acestei săptămâni

10 Apr 2023 1339

Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România – „Considerăm că orașul Constanța poate deveni un hub în Marea Neagră”

30 Mar 2023 1150

Eliza Samara a rămas cu o victorie uriașă la Singapore, contra campioanei olimpice, și cu un alt meci memorabil, cu Margaryta Pesotska

16 Mar 2023 1735

Fotbalistele de la Farul Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României

13 Mar 2023 1436

#ConstanțaEsteBine 7.03.2023 Matematica lunii martie

07 Mar 2023 1379